După cum vă relatam la începutul săptămânii trecute, ISCHIA Sport SRL e câștigătoarea licitației pentru pentru lucrările de montare a gazonului sintetic de pe arena „Motorul”, iar contractul cu Primăria Arad ar fi trebuit să se semneze chiar luni. Reprezentanții firmei de pe Dunăre s-au deplasat în orașul nostru, dar au făcut-o degeaba. Trezoreria nu a dat aviz pentru încheierea afacerii, astfel că actele vor fi parafate, cel mai probabil, de abia săptămâna viitoare.
Dar, chiar și după sem­narea contractului, nu în­seamnă că ISCHIA Sport SRL va intra automat în cele 30 de zile în care trebuie să predea gazonul la „cheie”. Tot Pri­măria s-a angajat ca o parte a infrastructurii, mai bine spus pregătirea straturilor inferioare înainte de intervenția firmei specializate din Galați, să o realizeze chiar ea, iar asta ar putea însemna alte zile (săptămâni) pierdute în plus. Operațiunea nu a putut fi făcută până acum, căci doar firma câștigătoare a licitației putea da indicațiile tehnice pentru realizarea sa.
Cert este că data de 24 martie, când UTA o găzduiește pe CS Afumați, nu mai poate fi luată în calcul pentru revenirea „roș-albilor” din „exilul” de la Șiria. Poate, o dată ceva mai realistă ar fi 21 aprilie, când e programat derby-ul Vestului, cu Campioana Provinciei în rolul grupării organizatoare.
Vă reamintim că ISCHIA Sport SRL a amenajat și pista de atletism de pe arena „Gloria”, în 2012. Acum, a prezentat cea mai avantajoasă ofertă pentru sinteticul de pe „Motorul”, respectiv 1.050.000 de lei, aproximativ 225 de mii de euro.

Recomandările redacției