curtuiusPrimul amical al verii l-a surprins pe Marius Curtuiuș în cuplul ofensiv al UTA-ei alături de Ionuț Radu. Al doilea, returul cu Grosics Akademia Szeked l-a jucat ca unic vârf, susținut de un trio compus din Man, Rus și Petre (a obținut un penalty atunci), iar în ultimul amical l-a avut lângă el pe Rus.
Contra Sebișului, fotbalistul care a mai jucat la Delta Tulcea, Vâlcea, Turda ori Slatina a înscris primul său gol pentru UTA, apoi a promovat lovitura de pedeapsă ce a dus la golul victoriei, înscris de Cipri Rus, la a doua reușită consecutivă.
„E un jucător cu calitate, se vede că apare în gura porții, la finalizare, e important. Muncește, se implică în antrenamente, în joc, e inte­ligent. Sperăm să fie cel pe care îl știm. Vine cu plusul res­pectiv”, a comentat Roli Nagy.

Recomandările redacției