SenatSenatorii au adoptat, marți, proiectul de lege privind ratificarea Aranjamentului stand-by de tip preventiv dintre România și Fondul Monetar Internațional.

Proiectul de lege a fost convenit prin Scrisoarea de intenție semnată de autoritățile române la București la 12 septembrie 2013 și aprobată prin Decizia Consiliului directorilor executivi al Fondului Monetar Internațional din 27 septembrie 2013.

Consiliul directorilor executivi al Fondului Monetar Internațional a aprobat pe 27 septembrie un nou acord stand-by pe 24 de luni, în valoare de aproximativ 1,98 miliarde de euro (1,75 miliarde DST — Drepturi Speciale de Tragere — n.r.) pentru România, acord care ar putea așeza țara pe calea spre ieșirea de sub sprijinul Fondului, se arăta într-un comunicat al instituției financiare internaționale de la acea dată.

Acesta este al treilea acord solicitat de România Fondului Monetar Internațional de la declanșarea crizei economice. Primul a fost încheiat în 2009, iar al doilea, de tip preventiv, în 2011. AGERPRES/

Recomandările redacției