Ziua Naţională a României readuce la viaţă, în fiecare dintre noi, acel sentiment de mândrie, de bucurie că aparţinem acestui popor. Sunt fapte şi momente, dar şi oameni mari, în istoria noastră care te fac să te simţi mândru că eşti român. Dar sunt şi momente de care ne ruşinăm, am vrea ca ele să nu fi existat niciodată sau visăm să putem da timpul înapoi pentru a schimba ceva. Din păcate, sunt multe şi astfel de momente în istoria noastră, cum de altfel în istoria oricărui popor.

Unul dintre cele mai ruşinoase şi revoltătoare momente din istoria noastră postdecembristă, episod prea puţin exploatat şi dezbătut de presa vremii, a fost acela petrecut în 1990, chiar de Ziua României, la Alba Iulia, când unul dintre cei mai mari români a fost huiduit de o gloată alcătuită din zeci de mii de tovarăşi, manipulaţi de foştii copii de suflet ai comuniştilor Petre Roman şi Ion Iliescu. Pe înregistrare se poate vedea foarte clar cum, în timp ce omul care a făcut 17 ani de puşcărie grea pentru ţara şi neamul său, este huiduit tocmai de oamenii pentru care s-a luptat, Ion Iliescu şi Petre Roman rânjeau pe la spatele Seniorului, vizibil încântaţi de oroarea care se petrecea sub ochii lor complici.

Durerea este cu atât mai mare când aflăm şi contextul în care marele lider ţărănist Corneliu Coposu, dorea să apară în faţa oamenilor. Aflăm asta de la Ion Andrei Gherasim, şeful de cabinet al lui Corneliu Coposu, într-un interviu acordat Europei libere: „Ce pot să vă spun despre Corneliu Coposu e că era extrem de emoţionat. Cu vreo două săptămâni înainte el ne tot vorbea despre rolul lui Iuliu Maniu şi ce-a gândit Maniu când se ducea la Alba Iulia, spunându-ne mereu: «Voi nu vă daţi seama că eu voi transmite un mesaj de la Alba Iulia, la 53 de ani de când Maniu a fost acolo!» Ultima dată când Iuliu Maniu a fost la Alba Iulia a fost în 1937, când venea de la Bădăcin cu trenul şi s-a oprit la Alba Iulia să meargă să spună o rugăciune şi să se închine în faţa celor care nu mai erau, în faţa martirilor actului Unirii. Deci, practic, din 1937 Maniu nu a mai reuşit să ajungă la Alba Iulia şi niciun alt reprezentant al Partidului Naţional Ţărănesc. Coposu era atât de fericit, atât de emoţionat şi ne spunea tot timpul: «Voi nu vă puteţi imagina ce înseamnă să merg acolo, să transmit acest mesaj»”!

Totodată să mai ţinem cont de un aspect care trebuie subliniat, tocmai pentru a vedea cât mai bine în oglindă modul josnic în care ne-am putut purta cu Corneliu Coposu. Marele om politic român nu numai că a fost recunoscut la un nivel foarte înalt de primul ministru britanic de-atunci, Margaret Thatcher, dar aceasta l-a declarat pe Corneliu Coposu, la congresul Partidului Conservator din octombrie, singurul reprezentant adevărat al opoziţiei din întreaga Europă de Est, ceea ce din gura unui om politic ca Margaret Thatcher însemna enorm.

Om de încredere al liderului național-țărănist Iuliu Maniu, Coposu a fost membru al Partidului Național Țărănesc până la interzicerea acestuia în 1947, iar ulterior a fost deținut politic în condiții foarte aspre timp de 17 ani, în faza stalinistă a regimului comunist din România.

Pe 14 iulie 1947 a fost arestat împreună cu întreaga conducere a PNȚ, în ceea ce s-a numit Înscenarea de la Tămădău. Până în 1956 a fost ținut în arest preventiv, fără să fie judecat. În 1956 i s-a înscenat un proces pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare“ și pentru „crimă contra reformelor sociale“. A fost condamnat la muncă silnică pe viață. Până în 1962 a fost închis într-un regim sever de izolare la penitenciarul Râmnicu Sărat. În cei peste 17 ani de detenție a fost mutat de la o închisoare la alta, dintr-un penitenciar într-altul, suferind în cele mai grele condiţii. În momentul arestării, Corneliu Coposu cântărea 114 kg, iar la eliberare – 51. De menționat faptul că în timp ce Corneliu Coposu era întemnițat, soția sa, Arlette Coposu, a fost închisă în mai multe penitenciare, iar după eliberare a murit de cancer diseminat, pe 27 decembrie 1965.

În aprilie 1964 a fost pus în libertate, după 17 ani de detenție. A fost angajat ca muncitor necalificat. După eliberarea din lunga detenție, Corneliu Coposu a fost invitat la o întrevedere cu liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe care îl cunoștea din perioada interbelică și care s-a scuzat „pentru închisorile politice“. «N-am putut face nimic, pentru că rușii ne-au dirijat tot timpul.» În compensație, îi propune să devină juristconsult al Consiliului de Stat, cu 4.800 de lei pe lună (un inginer cîștiga cam 800 lei), cu condiția să semneze o declarație. Corneliu Coposu refuză, fără măcar să se uite pe declarație. De asemenea, Dej i-a propus reabilitarea sa și a lui Iuliu Maniu, la care a răspuns «Maniu ar fi mai indicat să-i reabiliteze pe comuniști».

Un astfel de om venea în 1990, poate singurul îndreptăţit să o facă, cu astfel de gânduri, să le vorbească lor, românilor, cei pentru care a luptat să rămână în viaţă şi cărora nu dorea altceva decât să le adreseze câteva cuvinte. Un popor pentru care şi-a jertfit întreaga viaţă, carieră, fiinţă şi familia iubită. Acest popor însă, poporul român, manipulat de foştii comunişti Petre Roman şi Ion Iliescu, nu doar că îi întoarce spatele, dar îl şi huiduie pe Corneliu Coposu. Măcinat de suferinţă, cu un fizic impresionant distrus în temniţe, Coposu mai primeşte o palmă, poate cea mai dureroasă, din partea celor pe care i-a iubit cel mai mult: pe români. Este o lecţie ruşinoasă care face parte din istoria noastră, o pagină pe care trebuie să ne-o acceptăm, să ne-o asumăm şi pe care să o regretăm.

Lichele precum Petre Roman şi Ion Iliescu există şi acum în societatea noastră. Sunt acei şerpi născuţi cu veninul comunismului în ei şi care din păcate au în continuare un cuvânt greu de spus în societatea noastră actuală, încă bolnavă din cauza umbrei pe care o lasă în jurul lor. În continuare sunt influenţi şi au acelaşi mod de operare: minciuna, ambiguitatea, pâra, denunţul, ateismul, asumarea unor merite care nu le aparţin, gâlceava, şantajul, ignoranţa, incultura, sadismul, răutatea. Chiar dacă sunt înspre apusul vieţii, astfel de personaje sunt periculoase poate acum mai mult ca niciodată. Veninul lor este contagios şi riscă să fie transmis mai departe generaţiilor următoare, a căror singură şansă este să îl extirpe definitiv.

Să sperăm că antidotul oferit de exemplul unui om asemenea lui Corneliu Coposu va reuşi să îşi lase amprenta mai mult pe generaţiile actuale astfel încât să fim demni de viitorul nostru. Pentru început, însă ar trebui să o facem prin a ne cere iertare: Seniorule, iartă-ne! Încă o dată…

  • Liviu Alexe spune:

    Între acele lichele, acei șerpi născuți, crescuți și educați la sânul comunismului, treceți-i – lângă Iliescu și Roman – și pe Iohannis, Băsescu, Orban, Blaga, etc. Chiar dacă nu sunt la apusul vieții (poate tocmai de aia), sunt mult mai periculoși decât bătrânii comuniști asumați și dovediți. Nu de trecut trebuie să ne temem, ci de prezent și de viitor.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției