„Șepcile roșii” nu o subestimează pe UTA: „Chiar dacă am câștigat clar în tur, meciul de duminică va avea istoria sa”

0
89

Universitatea Cluj o va întâlni pe UTA Arad, duminică, într-un meci care stârnea un interes enorm în trecut între două echipe de tradiție în fotbalul românesc. Suporterii erau și ei implicați sută la sută, iar acum galeria „roș-albă” nu organizează o deplasare pentru disputa de pe „Cluj Arena”.

Altfel, punctele sunt importante mai ales pentru „șepcile roșii”, care nu mai au voie să facă paşi greşiţi în campionat. Orice alt rezultat în afara victoriei poate complica foarte rău situaţia „alb-negrilor”, aflați acum pe locul 3 în clasamentul ligii secunde. În tur, someșenii s-au impus fără drept de apel pe „Motorul”: 4-0!

Înainte de vizita „roș-albilor” pe Someș, din partea lui „U” au vorbit despre meci doi dintre jucătorii importanți ai lui Bogdan Lobonț. „Nu mai avem altă soluţie decât victoria în toate meciurile. Putem bate pe oricine şi asta ne-a lipsit, continuitatea, pentru că avem momente când arătăm foarte rău şi ne poate bate oricine. Am câştigat în tur la UTA, dar un meci nu seamănă cu altul, cel de duminică va avea istoria sa. E important ce facem noi şi trebuie să facem lucrurile mult mai bine decât alte echipe, iar atunci nu vom avea probleme. Cu UTA e un derby de tradiţie, cu două echipe foarte iubite şi sunt convins că va fi stadionul plin. Ne dorim promovarea directă şi simt că vom reuşi să promovăm”, a spus atacantul Dorin Goga, care – totuși – uită faptul că sunt 30 de mii de locuri pe „Cluj Arena”.

Pentru Răzvan Greu ar fi a doua promovare, după cea reuşită pe când era la Sepsi Sfântu Gheorghe. „Nu se compară o promovare, mai ales cu Universitatea Cluj. Nu mai putem face niciun pas greşit şi e obligatoriu să câştigăm meci de meci. Sincer, mă gândesc să promovăm direct, dar trebuie să luăm în calcul şi barajul. Ne aşteaptă un meci greu cu UTA, dar dacă suntem 100% concentrati şi implicaţi sunt sigur că o să câştigăm. Am câştigat în tur la scor, dar fiecare meci e diferit şi va fi greu dacă nu vom fi concentraţi. Îi aşteptăm pe suporteri în număr mare să ne susţină”, a declarat şi mijlocaşul lui „U” pentru cjsport.ro.

Meciul cu UTA va fi duminică, de la ora 14:00, pe Cluj Arena.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.