Cancelarul austriac Sebastian Kurz a cerut Germaniei să ofere explicaţii privind acuzaţiile conform cărora serviciile germane de informaţii ar fi spionat miniştri, ambasade şi instituţii internaţionale de la Viena, relatează Mediafax.
„Dorinţa noastră este, de­sigur, să ştim cine a fost monitorizat, când s-a încheiat su­- pravegherea, şi dacă aceasta s-a încheiat cu adevărat”, a declarat Kurz, în urma une şedinţe de urgenţă la Viena.
Publicaţiile Der Standard şi Profil au relatat că Serviciul Federal de Informaţii al Germaniei (BND) ar fi interceptat 2.000 de telefoane, mobile şi conturi de mail, pentru a monitoriza miniştri, ambasade, organizaţii şi instituţii islamce, încă din 1999. Monitorizarea ar fi vizat ambasadele Iranului, Rusiei, Coreei de Nord, dar şi a Franţei, a Israelului şi a Statelor Unite. Operaţiunile s-ar fi încheiat în 2006.
„Spionatul statelor prietene nu este doar neobişnuit şi nedorit, ci şi inacceptabil”, a declarat preşedintele austriac Alexander Van der Bellen, cerând Germaniei să clarifice scopul colectări de informaţii. Orice date obţinute în Austria şi care se află încă în posesia serviciilor de informaţii din Germania ar trebui şterse, a propus Kurz.
Acuzaţiile au fost făcute iniţial în anul 2014, când un procuror austriac a demarat o investigaţie în acest caz. Investigaţia nu a avut succes, însă, din cauza „refuzului Germaniei de a coopera”, a informat Kurz. Potrivit Mediafax, cancelarul a declarat că Guvernul său este în contact cu autorităţile germane şi că acestea par dispuse să coopereze.
„Suntem încrezători că Germania este dispusă să clarifice acuzaţiile şi să creeze transparenţă”, a declarat acesta, adăugând că nu existe dovezi care să sugereze că spionajul a continuat după 2006.
Printre entităţile vizate se mai numără Agenţia Internaţională de Energie Atomică (AIA), Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), cât şi câteva ministere, bănci, companii şi agenţii de presă precum APA. Armin Schuster, preşedintele comisiei parlamentare responsabile cu supravegherea serviciilor de informaţii din Germania, a declarat, pentru grupul de presă Funke, că va investiga dacă acuzaţiile sunt noi sau reprezintă o continuare a celor din 2015, conform cărora BND ar fi ajutat Statele Unite să îi spioneze pe europeni, relatează The New York Times.

Recomandările redacției