După cum anunțam, Serviciul Pașapoarte și-a prelungit programul cu două ore. Arădenii vor putea apela la funcționarii de aici, între orele 8.30-16.30, până pe 31 august.

Măsura a fost implementată în mai multe județe ca urmare a numărului tot mai mare de cereri pentru eliberarea pașapaortelor simple, în baza unei analize realizate de Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Afacerilor Interne.

Prefectura reamintește că, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Arad funcționează în incinta Complexului Comercial Galeria Mall Arad, la etajul al doilea. Mutarea în noul sediu s-a făcut recent.

Se mai menționează că în urma aprobării Legii nr. 133/ 2018 pentru modificarea Legii 248/ 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, au fost modificate condițiile pentru eliberarea pașaportului simplu temporar. Acest tip de pașaport se eliberează într-un termen ce nu poate depăși trei zile lucrătoare, doar în situații obiective, în care, din motive de sănătate, familiale sau profesionale, este necesară și urgentă prezența persoanei pe teritoriul altui stat și nu există timpul necesar pentru emiterea pașaportului simplu electronic. Cazurile care nu vor prezenta urgențe vor fi soluționate în maximum 14 zile.

Pentru programarea online în vederea obținerii unui pașaport, pot fi accesate pagina Instituției Prefectului Județului Arad – www.ar.prefectura.mai.gov.ro sau portalul www.epasapoarte.ro.

Act-30.7.18-serviciu-Serviciul Pașapoarte Arad s-a mutat în mall

Recomandările redacției