Sesizarea deputatului Florin Tripa a avut efect: ANCOM a dat o amendă de jumătate de milion

0
197

Deputatul PSD Florin Tripa a sesizat în scris, în luna septembrie, conducerea ANCOM cu privire la carenţele serioase de semnal pe linie de telefonie mobilă care se înregistrează într-o serie de localităţi din judeţul Arad precum şi în ceea ce priveşte absenţa unor soluţii viabile de conectare la internet. Acesta a cerut arbitrajul autorităţii naţionale şi implicarea în medierea discuţiilor între comunităţile locale şi operatorii naţionali de internet şi telefonie mobilă. Sorin Grindeanu, preşedintele instituţiei a formulat un răspuns oficial ce include po­ziţia ANCOM, conform legislaţiei în vigoare ce reglementează regimul serviciilor de telecomunicaţii în România, precum şi măsurile punitive adoptate pentru neres­pectarea normelor specifice de către anumiţi operatori.
„Nu am urmărit să instrumentez o campanie împotriva operatorilor români de telefonie şi date, ci să îi determin să ofere servicii conform licenţelor dobândite şi reglementărilor tehnice în domeniu. Scopul meu vizează în mod unic îmbunătăţirea calităţii serviciilor pentru comunităţile rurale din judeţul Arad”, spune deputatul social democrat Florin Tripa. De la ANCOM a sosit un răspuns oficial se spune, printre altele: ,,Ca urmare a adreselor dumenea­vostră, înregistrate la ANCOM, vă aducem la cunoștință următoarele: Rezultatele campaniei de măsurători privind aco­perirea cu servicii de voce sunt următoarele: Orange România -97.56% din populație, Telekom România Mobile Communications – 96.8% din populație și Vodafone Romania – 97.80% din populație. Potrivit măsurătorilor ANCOM, localitățile Mișca, Satu Nou, Vânători, Zerindu Mic, Adea, Țipar, Julița, Vărădia de Mureș, Sintea-Mare, Săvârșin și Temeșești, beneficiază de acoperire cu servicii de voce în rețelele de telefonie mobilă ale Vodafone, Orange, Telekom Mobile și RCS&RDS. Localitățile Archiș, Bârzești, Groșeni și Stejar, jud. Arad, beneficiază de acoperire parțială cu servicii de voce în rețelele de telefonie mobile menționate anterior. Localitățile Troaș, Lupești, Pârnești și Nemești, nu beneficiază de acoperire cu servicii de voce în rețelele de telefonie mobile menționate anterior.
Având în vedere faptul că niciunul dintre operatorii de telefonie mobilă menționați nu a atins valoarea stabilită prin licențe şi ținând cont de gradul de îndeplinire a obligației, ANCOM a sancționat contravențional Orange România S.A. (Orange) și Vodafone Romania S.A. (Vodafone) cu avertisment și Telekom România Mobile Communications S.A. (Telekom Mobile) cu amendă în cuantum de 500.000 de lei”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.