Sexul îngerilor

Gurile rele spun că pe la 1453, când Constantinopolul era asediat de armata turcească, iar ultimul împărat al Bizanţului, Constantin al XI-lea Paleologul (Dragases) se dădea de ceasul morţii să apere cetatea, călugării de acolo au încins o dezbatere aprinsă despre… sexul îngerilor. Sigur, potrivit unora, aceasta este doar o poveste lansată pe piaţă de catolici, pentru a-i discredita pe călugării ortodocşi.
De-o fi adevărat sau nu, nu putem să ştim, dar cert este un singur lucru, în momentul de faţă, marii jurişti ai ţării şi făcătorii de legi au încins şi ei o discuţie, pornind de la cazul Udrea care pare lipsită de sens pentru justiţiabilul de rând, la fel cum păreau lipsite de sens pentru creştinii din Constantinopol şi discuţiile despre sexul îngerilor, când duşmanul stătea la pândă să le ia oraşul.
Distinsul procuror Gheorghe Muscalu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a propus modificarea Codului de Procedură Penală cu privire la persoanele puse sub control judiciar, în sensul ca acestea să nu mai aibă dreptul să facă afirmaţii publice, prin intermediul presei sau a altor mijloace de comunicare, cum ar fi reţelele de socializare. Asta, după ce Elena Udrea, pe vremea când se afla sub control judiciar, a dat un interviu în care a vorbit vrute şi nevrute despre dosarul în care a fost pusă sub control şi despre cei care a contribuit la întocmirea lui.
Pot să înţeleg că prin intermediul unui ziar, a unui site, a unei televiziuni sau a unei reţele de socializare  se pot transmite diverse mesaje celorlalte persoane implicate în dosar, ceea ce afectează munca procurorilor, dar când sunt indivizi care postează diverse comentarii şi chiar poze pe Facebook, deşi sunt în arest preventiv sau în închisoare, nu cred că interzicerea comunicării pentru cei aflaţi sub control judiciar este o prioritate. Din punctul meu de vedere, juriştii şi parlamentarii ar trebui să rezolve în primă fază problema micilor infractori care terorizează pe toată lumea, prin modificarea legilor, care în momentul de faţă sunt făcute în favoarea celor care le încalcă. Numai în ultimele zile, po­liţiştii din Arad s-au confruntat cu un jaf armat petrecut în Piaţa Avram Iancu, au prins o grupare infracţională care au spart peste 20 de imobile din municipiu, iar plantanţiile de viţă-de-vie din zona Şiriei sunt în pericol din cauza unor nenorociţi buni de închisoare care fură sârmă, o parte foarte importantă a sistemului de susţinere. Să nu mai vorbim de hoţii care atacă maşinile parcate în Arad, mai ales în zona Micălaca, fără să le fie frică de poliţişti…
Pentru a vedea până unde mer­ge tupeul unor infractori, vă povestesc o scurtă întâmplare. După ce au reuşit să avanseze puţin în cazul unor furturi, poliţiştii dintr-o comună au chemat la audieri câţiva suspecţi (sunt aproape sigur că este vorba chiar de făptaşi). După ce oamenii legii au stat de vorbă cu aceşti indivizi, unul dintre hoţi a avut neobrăzarea să sune la 112, să reclame că a fost agresat în timpul interogatoriului. Poate că voi trezi indignare în rândul unor membri de ONG-uri care nu au alt­ceva mai bun de făcut în viaţă decât să se intereseze de drepturile infractorilor, dar din punctul meu de vedere, atunci cei care fură, jefuiesc, violează, se pun ei singuri în afara legii, iar legea nu ar mai trebui să le acorde decât o protecţie minimă, nu o protecţie care să-i ferească până şi de privirile urâte aruncate de poliţişti. Am mai scris în urmă cu câţiva ani că pe vremea când infractorii erau trataţi aşa cum merită, înainte de venirea comuniştilor la putere, şeful de post dintr-o comună arădeană, a scăpat de hoţi până a ieşit la pensie, când obligat fiind să ducă din post în post un astfel de specimen, s-a săturat de mers aiurea şi undeva, între două sate, l-a făcut fugit de sub escortă pe in­divid. Aşa a scăpat şi de un drum în plus şi de hoţi, iar statul nu a mai trebuit să cheltuie cu întreţinerea individului în puşcărie. Sunt conştient că astfel de măsuri radicale nu se mai pot aplica acum, că prezumţia de nevinovăţie este extrem de importantă într-un sistem de drept, dar trebuie găsită totuşi o soluţie, care să le permită poliţiştilor să-şi facă mai uşor treaba. De acest lucru trebuie să se ocupe cu prioritate membrii CSM şi să lase mai la urmă fineţurile de genul introducerii unor interdicţii de a comunica. Poate că ar trebui chiar ca infractorii să poate să fie „încurajaţi” să comunice cu organele de cercetare penală, atât prin obţinerea unor avantaje, cum se întâmplă şi acum, cât şi prin mij­loace alternative.