În ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioasă Teodora de la Sihla (7 august), Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul ,,Sfântul Simeon Stâlpnicul” a  Mănăstirii Arad-Gai.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a prezentat viaţa Sfintei Teodora, mireasă a lui Hristos, pe care a odrăslit-o pământul binecuvântat al Moldovei, născută pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători-Neamţ, din părinţi binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu. Totodată, Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul le-a îndemnat pe vieţuitoarele Sfintei Mănăstiri Arad-Gai să urmeze exemplul de vieţuire al Sfintei Teodora în rugăciune, smerenie şi nevoinţă duhovnicească.
La finalul Sfintei Liturghii au fost binecuvântate prinoasele aduse în cinstea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla.
Protos. Iustin Popovici

Recomandările redacției