Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, s-a aflat, vineri, în mijlocul obștii monahale și a credincioșilor de la Mănăstirea Feredeu, Protopopiatul Lipova, pentru a sărbători pe unul dintre ocrotitorii spiri­- tuali ai mănăstirii. Cu acest prilej, Chiriarhul arădean a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în altarul de vară din curtea mănăstirii, înconjurat de un numeros sobor de ieromonahi, preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte și Părintele arhim. Ilarion Tăucean, starețul mănăstirii, Pr. Octavian-Mihai Blaj, consilier economic la Centrul Eparhial, Pr. Nelu Mercea, protopopul Lipovei, Arhid. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial și alți preoți din vecinătate.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa, pe baza citirilor scripturistice ale praznicului (Iacob 5; Luca 4), le-a vorbit celor pre­zenți despre viața Sfântului Proroc Ilie, care în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție, precum și în cultura popoarelor, este considerat cel de-al doilea înaintemergător al Mântuitorului. De asemenea, făcând referire la paremiile sărbătorii, Chiriarhul a subliniat principalele aspecte ale misiunii profetice a Sfântului Ilie. Numele sfântului a fost însușit de mulți credincioși ca și de către sfintele locașuri, între care în Eparhia Aradului, se numără Mănăstirea Feredeu, a amintit Înaltpreasfințitul Părinte Timotei.
La momentul rânduit, numeroși credincioși și copilași s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului.
La finalul Sfintei Liturghii, Părintele stareț a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Timotei pentru participare la hramul Sfintei Mănăstiri și pentru toată dragostea pe care o arată față de obștea monahală, precum și tuturor clericilor și credincioșilor prezenți.
După Sfânta Liturghie, un sobor de preoți a săvârșit Taina Sfântului Maslu pentru tămăduirea bolilor sufletești și trupești a celor aflați în suferință.
Ocrotitorul aviației
Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul a fost declarat în ședința de lucru din 6 iulie 1995 a Sinodului Permanent al BOR, ocrotitorul spiritual al Aviației Române. Tot atunci s-a aprobat oficierea în fiecare an a unei slujbe de pomenire la Monumentul Aviatorilor din Capitala țării.
Temeiul acestei hotărâri se află în Cartea a patra a Regilor, în care se spune că Sfântul Ilie a fost ridicat la Cer în vârtej de vânt, într-un car de foc, tras de cai scăpărători, în timp ce mergea alături de Elisei, ucenicul său (IV Regi 2: 11).
Protos. Iustin Popovici

Recomandările redacției