Ocrotitorul Mănăstirii Feredeu din protopopiatul Lipova, Sfântul şi slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul a fost prăznuit şi-n acest an cu multă bucurie duhovnicească de către obştea monahală şi pelerinii care frecventează această mănăstire. Bucuria a fost prilejuită şi de prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, care înconjurat de un ales sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în altarul de vară din curtea mănăstirii. Din sobor au făcut parte şi preot ic.stavr. Ioan Jidoi, protopop al Lipovei, preot ic.stavr. Adrian Zaha, protopop al Ineului, arhid. Tiberiu Ardelean, asistent universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad şi alţi preoţi din vecinătate.
La momentul cuvenit, Chiriarhul, pe baza citirilor scripturistice ale sărbătorii (Iacob 5; Luca 4), a adresat un înălţător cuvânt de învăţătură, pus sub titlul: ,,Importanţa profeţilor biblici”, stăruind asupra locului celui prăznuit, care, deşi nu a lăsat mărturii scrise, a rămas în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie, precum şi în cultura popoarelor prin faptele minunate, fiind considerat al doilea înaintemergător al Mântuitorului. În teologie, termenul ca atare depăşeşte înţelesul obişnuit, fiind legat de îndreptarea credincioşilor ca şi ferirea lor de abateri de la calea adevărului religios, întărind predica prin semne convingătoare. În felul acesta misiunea profetică aduce folos în viaţa societăţii întărind comuniunea între oameni şi a acestora cu Dumnezeu, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa.
Numeroşi credincioşi şi copilaşi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele lui Hristos.
În încheierea praznicului, Înaltpreacuviosul Părinte arhim. Ilarion Tăucean, stareţul sfintei mănăstiri, a mulţumit Chiriarhului pentru participare şi pentru întreaga purtare de grijă arătată cu consecvenţă soborului şi nevoilor mănăstirii, de asemenea, clericilor prezenţi şi pelerinilor care cercetează acest binecuvântat aşezământ monahal.
Protos. Iustin Popovici

Recomandările redacției