voluntariAnul 2013 nu putea să ajungă la final într-un mod mai frumos, decât presărat cu multe acte caritabile, care au adus la fel ca şi anii anteriori, în perioada Sărbătorilor de Iarnă, bucurii și în sufletele celor nevoiaşi. Toate aceste activităţi au fost desfăşurate la Lipova în luna decembrie, când s-a desfăşurat, aşa cum deja a devenit o reală tradiţie în ultimii ani, cea de-a III-a ediţie a proiectului „Crăciunul pentru toţi“.
În cadrul proiectului s-au bucurat de cadouri (alimente, dulciuri şi haine) un număr de aproximativ 100 de familii cu copii, din localităţile: Lipova, Conop, Săvârşin şi Felnac. Proiectul a fost realizat datorită implicării comunităţii locale, AMC Betleem Lipova, Primăria Oraşului Lipova, Poliţia Oraşului Lipova, Liceul Sever Bocu şi Liceul Atanasie Marienescu din Lipova, Centrul Judeţean de Voluntariat Filiala Lipova şi Liceul Baptist din Arad.
Cea de-a treia ediţie a acestui frumos proiect s-a dovedit a fi un real succes, în anul 2013, coordonatorii proiectului reuşind să aducă bucurie şi zâmbete unui număr mult mai mare de familii în comparaţie cu anii anteriori, un număr dublu chiar. Acest fapt nu poate decât să aducă şi în sufletele celor care au iniţiat acest proiect o bucurie şi o mulţumire, cel puţin la fel de mari.
„Mulţumim tuturor celor care s-au implicat în acest proiect şi în mod deosebit voluntarilor, pentru disponibilitatea de care au dat dovadă, pe tot parcursul acţiunii. La mulţi ani! Vă mulţumesc pentru colaborare!“ au fost cuvintele Monicăi Urs, coordonatorul Centrului Judeţean de Voluntariat, Filiala Lipova.

Recomandările redacției