Am rămas foarte plăcut surprins să văd marţi şi ieri seara sute de credincioşi aşteptând liniştiţi, la cozi de câţiva zeci de metri, să atingă racla cu moaştele Sfântului Nectarie, care este expusă pentru câteva zile la Catedrala Sfânta Treime. Racla cu sfintele moaște a ajuns la Catedrala Arhiepiscopală luni seara şi rămâne în lăcaşul de cult până în cursul zilei de astăzi.
Există nenumărate mărturii ale celor ce au fost vindecaţi de diferite boli prin ajutorul primit de la Sfântul Nectarie. Aceste minuni sunt consemnate în mai multe volume despre viaţa Sfântului. Deşi moare din cauza cancerului, el este grabnic vindecător de cancer şi de alte boli grave.
Nu însă la viaţa Sfântului sau la puterea vindecătoare a moaştelor sale vreau să mă refer aici. Sfântul Nectarie nu are nevoie de lauda mea sau de publicitate. Cred că noi suntem aceia care au mare nevoie de exemplul vieţii sale, pline de smerenie, sfinţenie şi de frică de Dumnezeu. Într-una din scrierile sale, Sfântul făcea diferenţa între chipurile oamenilor care cred în Hristos şi al celor necredincioşi. El spunea despre cei dintâi că „bunătatea zugrăvită pe faţa celui credincios mărturiseşte despre curăţia conştiinţei sale. El se înfăţişează ca un om care s-a lepădat de tirania grijii permanente pentru cele lumeşti, grijă ce produce suferinţa sufletului, iar credinţa sa statornică în Dumnezeu este viu exprimată de trăsăturile chipului său. Credinciosul adevărat se arată a fi un om fericit. Şi este fericit pentru că are certitudinea originii divine a credinţei sale şi este convins de adevărul ei. … Credinciosul, rupând legăturile egoismului şi cercul strâmt al iubirii de sine, care nu-i permitea să vadă şi să acţioneze dincolo de sinele său, s-a scuturat şi s-a eliberat de tirania jugului şi a robiei generată de egoism. El a tăiat prin smerenie, adorarea sinelui său…“.
În schimb, despre necredincios spunea că „este cel mai nefericit dintre oameni, deoarece este lipsit de cel mai important bun pământesc care este credinţa, singura cale către adevăr şi fericire. Necredinciosul este nefericit, deoarece este lipsit de speranţă, care ne este unicul sprijin de-a lungul întregii noastre vieţi. Este nefericit, pentru că este lipsit de iubirea oamenilor, singura alinare a inimii întristate. Ochiul necredinciosului nu vede nimic în creaţie, în afara mişcărilor naturii. Inima celui necredincios, din care Dumnezeu S-a îndepărtat, nu mai poate simţi nici o bucurie. Golul acesta a fost umplut de tristeţe, de descurajare, de nefericire. Trăieşte plictisit şi indiferent faţă de tot ceea ce îl înconjoară. Rătăceşte prin viaţă, ca printr-o noapte întunecoasă, tristă şi nici o rază de lumină nu luminează calea sa chinuită“.
Într-un oraş recunoscut, alături de Timişoara, ca fiind un adevărat mecca al homosexualităţii şi al sectarismului de tot soiul, mă bucură că moaştele unui sfânt mai găsesc interes. Că încă mai există speranţa într-o lumânare care mai pâlpâie lumină.

Recomandările redacției