Și-a agresat concubina de față cu cei patru copii minori

0
77

Sfârșitul de săptămână care a trecut a fost plin de violențe în familie și astfel, mai multe persoane s-au ales cu ordine de protecție după ce au recurs la asemenea gesturi.

Polițiștii arădeni au fost nevoiți să emită, la sfârșitul săptămânii trecute, trei ordine de protecție provizorii, pentru violență în familie.

Astfel, primul a fost în data de 8 iunie a.c., când o femeie din Dieci a sesizat prin apel la numărul de urgență 112 că este victima amenințărilor și agresiunilor concubinului ei de 65 de ani, toate acestea fiind săvârșite la domiciliul comun al acestora. Polițiștii Secției 9 Rurală Sebiș au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și violență în familie, fiind dispusă evacuarea agresorului din locuință și păstrarea unei distanțe minime de 200 de metri față de victimă.

În aceeași zi, violențele nu s-au sfârșit și, pe raza municipiului, polițiștii Biroului de Ordine Publică au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat de 36 de ani, din Sebiș, care și-a agresat concubina în locuința comună, în prezența celor 4 copii minori. Bărbatul a fost evacuat, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

Cel de-al treilea oridin a fost emis de polițiștii orașului Sântana. Aceștia au fost sesizați de o femeie despre faptul că soțul acesteia, de 49 de ani, a lovit-o, solicitând emiterea unui ordin de protecție provizoriu. Bărbatul a fost evacuat din locuința comună de pe raza localității Sântana, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.