Și-a încărcat mașina cu mai mulți paleți care nu îi aparțineau

0
130

O stivă de europaleți de pe domeniul public, aparținând unui constructor ce derulează lucrări pe strada Milova din municipiu, i-a făcut cu ochiul unui arădean în vârstă de 56 de ani, în dimineața zilei de miercuri. M.I. nu a stat prea mult pe gânduri și a început să încarce europaleții în mașina personală, marca Opel, cu gândul de a-i folosi ca lemne de foc. Bărbatul nu a reușit, însă, să își ducă la capăt planul, pentru că a fost observat de o persoană care a sesizat telefonic Dispeceratul DGPL Arad. Bunurile au fost recuperate de un echipaj al polițiștilor locali cu atribuții de ordine publică. Ajunși la fața locului, aceștia i-au atras atenția lui M.I. asupra consecințelor legale ale faptei sale. Arădeanul a returnat bunurile și a scăpat de o plângere penală, după ce constructorul a decis să nu facă uz de aceasta.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.