Nu am pretenţia ca atunci când mă uit la televizor să văd lumea ideală, modele demne de urmat sau moderatori echidistanţi şi sinceri. Cred că ar putea fi număraţi pe degetele unei mâini moderatorii sau oamenii de presă care într-adevăr să merite aprecierea unanimă a cititorilor sau a telespectatorilor şi nu mă refer aici la cei din perioada de după Revoluţie, ci poate chiar de la înfiinţarea televizorului.
În afara unui Tudor Vornicu, care şi-a dedicat întreaga făptură televiziunii, a Eugeniei Vodă, a cărei „Profesionişti“ se apropie de perfecţiune, şi poate mai vreo doi sau trei, televiziunea în general nu a prea avut parte de monştri sacri. În schimb, a dat naştere unor monştri demonizaţi de interesele individuale ale patronilor, de propria incultură şi ură, de neprofesionalism şi manipulare de manual de nivel primar, barbar.
Manipularea există de când lumea, de la marii oratori din Antichitate şi până în zilele Antenei 3. Că s-a făcut mai cu perdea sau cu pumnul oratoriei în gură, cred că a depins doar de nivelul de pregătire şi de intelectul oratorului.
Când rostesc cuvântul manipulare în zilele noastre şi referindu-mă la spaţiul nostru media, cred că cel mai bun exemplu de predat în şcoli este cel al Antenei 3. O şcoală mai bună de manipulare, dar cu rezultate destul de mediocre, în special dacă avem în vedere isteria, fixaţia şi încăpăţânarea celor de acolo de a-şi impune punctul de vedere, nu cred că există. Până la urmă sunt atât de revoltat şi de scârbit de modul în care se străduiesc să îmi inoculeze dreptatea lor, încât nici nu mai pot fi atent la mesajul în sine. Forma bate conţinutul. Nu mă lasă, pe mine ca spectator, să îmi permit dreptul de a respira, de a-mi pune întrebări, de a avea vreo îndoială şi până la urmă de a face o alegere. Nu mă crede capabil, îmi ia absolut orice drept, de a judeca de unul singur. Totul este servit pe tavă. Ei prind animalul, ei îl decapitează, îl jupoaie, îl frig, mi-l pun pe tavă şi mi-l mestecă. Rezultatul acestui întreg mecanism imberb de manipulare este însă cel după care tragi apa.
Îmi aduc aminte cu câtă satisfacţie i-am privit atunci când Băsescu a câştigat de două ori, cum lupta lor de ani de zile a fost aruncată la coşul de gunoi. Aveam o plăcere sinistră în a mă bucura de eşecul lor, deşi mandatele lui Băsescu au fost în sine catastrofale. Nu am avut o satisfacţie mai mare decât să-i văd apoi cum rostesc numele preşedintelui Klaus Iohannis, după ce s-au dat de ceasul morţii să îl scoată din cursă. Circul manipulării lor a avut întotdeauna un alt efect. Niciodată nu am votat obiectiv, ci ghidându-mă după mesajul Antenei 3. Evident, să votez invers.
Poate acesta este şi motivul pentru care apariţia pe scena mediatică a lui Rareş Bogdan mi-a insuflat o oarecare încredere şi am crezut că este capabil să aducă o oază de normalitate. În scurt timp m-am înşelat. Deşi un înfocat critic la adresa Antenei 3, Rareş Bogdan a ajuns să se identifice cu duşmanii săi, folosind practic aceeaşi armă odioasă: manipularea.
Gestul său recent de a intra în politică, chiar de pe primul loc pe listele PNL-ului la Europarlamentare, nu doar că îi anulează întreaga carieră jurnalistică, ci îl desconspiră ca pe un mare înşelător. Toate pledoariile lui, monologurile interminabile, zbierătele, ieşirile din decor, enervările, lacrimile şi rânjetul său au fost false. Scopul lor nu a fost acela de a „apăra realitatea“, ci de a face influenţă pentru un anumit partid.
