Un eveniment deosebit la care este invitată să participe întreaga comunitate din Șimand va avea loc duminică, 29 iunie. Este vorba de un eveniment religios, respectiv sărbătorirea Hramului Bisericii Greco-Catolice din Șimand, precum și de obiceiul numit „Ieșitul la treierat“.
După cum ne spunea preotul Roman Dubeștean, acest eveniment va avea, pe lângă firescul aspect religios și o frumoasă componentă folclorică și tradițională.
„Și în acest an, ca în fiecare an, la 29 iunie, lăcașul nostru de cult își sărbează Hramul. Hramul bisericii noastre este închinat Sfinților Apostoli Petru și Pavel și se sărbătorește de când ne știm. Istoric vorbind, biserica poartă acest hram de mai bine de un secol, mai precis din 1901. Fiind o sărbătoare cu dată fixă, obiceiul împământenit este să sărbătorim hramul în cea mai apropiată duminică de data de 29 iunie. Anul acesta este un caz cu totul fericit că această sărbătoare s-a potrivit a fi într-o zi de duminică iar credincioșii parohiei se vor bucura de pre­zențe deosebite: monseniorul Angelo-Narcis Pop, vicarul gene­ral al Eparhiei de Lugoj, preot Dănuț Ciuban – protopop de Chi­șineu-Criș, preot Augustin Budău, preot Florin Orza, precum și subsemnatul ca protopop onorific de Șimand.
Se sărbătorește, de asemenea, și obiceiul numit «Ieșitul la treierat», ce cuprinde a rugăciune specială de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru recolta din anul în curs.
Se aduc mulțumiri, de asemenea, pentru toți cei ce sprijină comunitatea; vom aduce astfel mul­țumiri și reprezentanților Consiliului Județean Arad, administrației locale – primarului comunei, consilierilor locali, tuturor credincioșilor pentru încrederea, respectul și sprijinul de zi de zi  pe care ni-l acordă. Mulțumim și copiilor care participă la acțiunile noastre și celor ce alcătuiesc Ansamblul Folcloric «Junii Șimandului» care arată tuturor frumusețea muzicii populare din zona noastră, frumusețea costumelor populare, a dansului nostru popular. Muzica deschide sufletele, descătușează ființa și pune pe buzele tuturor celor care participă dulceața cuvântului lui Dumnezeu.
Cu copiii avem o legătură specială, ei participă frecvent la întâlnirile noastre – numite cate­heze, unde se poartă discuții libere cu îndrumătorul spiritual pentru o bună înțelegere a credinței“ – ne-a mai spus printre altele preotul Roman Dubeștean.
Programul Hramului
Sărbătoarea de duminica viitoare va cuprinde un bogat program folcloric la care sunt așteptați toți localnicii și invitații lor.
Iată derularea lui: la ora 10 va avea loc Sfânta Liturghie; la ora 13,30 va putea fi admirată Parada Portului popular; la ora 13,45 se va ține un Te Deum de Mulțumire; de la ora 14 va începe programul folcloric.
Vor fi așteptați să evolueze numeroși artiști și iubitori de folclor după cum urmează: Ansamblul Spicul de aur din Șicula; Ansamblul Doina Crișului din Ineu; Ansamblul Busuiocul din Sântana; Ansamblul Druscelile din Bârsa; Ansamblul Iorgovanul din Șimand; Ansamblul Garofița din Șimand; Ansamblul Floa­rea Crișului din Chișineu-Criș; Ansamblul Arădeana din Arad; Ansamblul Timișul din Timișoara; Ansamblul Junii Șimăndani din Șimand; One Shot din Șimand; Taraful Viorilor cu goarnă din zona Beiușului.
Și-au anunțat prezența cu această deosebită ocazie și un mare număr de interpreți: Melisa Țolea, Laura Ardelean, Adriana Crișan, Maria Aifitincăi, Alina Vlad, Oana Florina Stana, Iordana Rad, Veta Rudei, Radu Barbură, Diana Mihuț, Nelu Barna, Andreea Isaiu, Mihaela Moțiu, Lorena Toth, Raluca Tătar, Ionuț Tătar, Răzvan Moț, Florin Dudaș, Bombonel Cotoc, Adelina Țapoș, Florin Budău, Aurel Ungur, Bogdan Firu, Costel Popa, Dorel Banci, Marius de la Arad, Vlad Ștef, Mihai Gheban, Ilie Pașca, Paul Pașca, Ioana Luguzan, Ionuţ Bledea, Lucian Drăgan Jr., Lena Miclăuş și Fraţii Marişca, Simona Costin cu Ionuţ Mateş, Cornel de la Chişcău și alții.
Spectacolul va fi prezentat de Mihai Herța (Mișu – Hora TV).

Recomandările redacției