Timp de patru zile, orașul Arad a atras privirile iubitorilor de fotbal în sală prin organizarea fazei finale a Cupei României rezervate jucătorilor sub 19 ani (plus doi sub 21 de echipă). Odată cu festivitatea de deschidere a competiției, onorată de prof. univ. dr. Ramona Lile, rector al Universității Aurel Vlaicu Arad, lector univ.dr. Gabriel Marconi, Adrian Lucaci, președinte al AJF Arad și Paul Barta, inspector de specialitate la IȘJA s-a trecut la primul meci al întrecerii.
Pe parchetul Sălii UAV Arad – „Mihai Botez”, gheața au spart-o două echipe ce se cunosc foarte bine în urma întrecerilor pe puncte. Nu mai departe de miercuri seara, Șoimii Șimand o învingea pe Autobergamo Deva cu 5-4 în etapa cu numărul 8 a campionatului regulat, dar lucrurile au stat cu totul altfel vineri, în Cupă. Copleșiți de miza debutului la o astfel de competiție, mai ales că existau și destule așteptări din tribune, de la cei aproximativ 70 de susținători (între care și directorul tehnic al UTA-ei, Ionuț Popa), șimăndanii au cedat clar cu 5-11. Practic, „șoimii” au fost în joc doar în prima repriză, când devenii aveau avans de un singur gol (1-2), după care a venit căderea. Clej și Deloreanu, cu câte o „dublă” și Bătrânu au fost marcatorii teamului pregătit de Daniel Mărcuș și Dumitru Buruiană în acest prim meci, care – de altfel – pare să fi pecetluit ieșirea prematură din lupta pentru trofeu. „Astăzi (n.a. vineri), Deva a fost mai bună, echipa noastră nu a mai repetat repriza bună făcută miercuri. Practic, a fost exact invers acum, debutul reprizei secunde ne-a fost fatal. Am luat gol la fiecare acțiune a adversarilor și ne-a fost imposibil să revenim. Va fi foarte greu să rămânem în lupta pentru trofeu, căci nu mai depindem numai de noi, dar vom da totul în meciul doi din grupă și vedem pe unde ne situăm”, a spus profesorul Mărcuș la finalul disputei cu Autobergamo. Dagău, Stejar – C. Ujoc, D. Ardelean, Balog, Cordoș, Vasile, Neag și Jurj au fost ceilalți jucători care au îmbrăcat tricoul „șoimilor”
În celălalt meci al primei zile al finalei, Pro-Tineret Sighișoara – Dunărea Călărași 2005  3-3. Printre alții, în tribunele sălii din Micălaca a luat loc și Endre Kacso, selecționerul naționalei de futsal U19 a României. Competiția e supervizată de Cristian Vornicu, președintele Comisiei de Fotbal în Sală din cadrul Federației Române de Fotbal.
Deva și-a luat biletele
pentru finală încă de sâmbătă
A doua zi a turneului final al Cupei României la futsal, pentru juniori Under 19, a dat numele primei finaliste. Aceasta este Autobergamo Deva, care a trecut în al doilea meci al Grupei A de Imperial Wet Miercurea Ciuc cu 5-1, după ce vineri o învingea și pe Șoimii Șimand cu
11-5. Astfel, disputa dintre gazdele pregătite de Dani Mărcuș și Dumitru Buruiană, de duminică, devenea una de palmares, locul 2 în grupă neînsemnând nimic atâta timp cât nu va exista o finală mică.
În cealaltă grupă, un pas important spre ultimul act a făcut Pro-Tineret Sighișoara, care a trecut cu 5-4 de CS United Galați. Însă, tot ce avea de făcut, duminică, Dunărea Călărași era să o depășească la o diferență de mai mare de două goluri pe United Galați pentru a juca, luni, cu trofeul pe masă. Și asta s-a și întâmplat, pentru că Dunărea a câștigat cu un scor clar: 9-2!
Șimandul termină cu capul sus
Ieri, gazdele de la Șoimii Șimand au trebuit să se mulțumească cu o victorie de palmares în fața celor de la Imperial Wet Miercurea Ciuc. Meciul a fost pur și simplu specta­culos și s-a încheiat cu scorul de 12-10 pentru elevii lui Dani Mărcuș Dumitru Buruiană. S-au împărțit și cartonașe roșii, astfel că la un moment dat s-a jucat și patru contra trei. Deloreanu 6, Clej 2, Balog 2, Ujoc și Bătrânu au fost marcatorii șimăndanilor, ce termină cu capul sus Grupa A. „Din păcate, nu prea știm să facem treaba defensivă, pe asta trebuie să insistăm pe viitor. Altfel, pe atac ne-am descurcat bine și am încheiat cu o victorie de palmares acest turneu final. Felicităm finalistele și le dorim baftă mâine”, a transmis profesorul Mărcuș, care, pe lângă cei cinci marcatori i-a mai avut pe parchet azi pe: Stejar – Cordoș, Jurj, Onaca și Haloș.

Recomandările redacției