Siminic: „Victorie fără valoare dacă nu batem Oltul”

0
10

siminicAdrian Falub a optat pentru o linie defensivă inedită în confruntarea de la Braşov. Gligor a rămas punct fix în centrul apărării, alături de el fiind trimişi debutantul Supic şi Gabriel Siminic. Cel din urmă a evoluat în ultimele minute şi ca mijlocaş de bandă, după schimbările lui Monac şi George Neagu.
„Joc acolo unde este nevoie de mine şi încerc să îmi fac cât mai bine datoria. Supic s-a integrat foarte bine, după cum s-a văzut, ne-am înţeles fără probleme. Atâta timp cât nu am primit gol, cred că ne-am făcut bine cu toţii treaba. Pe de altă parte, trebuie să recunoaştem că am avut mare, mare noroc la acea ratare din final. E şi vina noastră că am ajuns să depindem de acea fază, căci puteam să ne distanţăm pe tabelă la ocaziile avute în partea a doua”, a remarcat Siminic.
Fundaşul UTA-ei a vorbit şi despre importanţa succesului obţinut la Braşov: „A fost un meci greu, în care ne-am propus să nu primim gol şi să înscriem pe contraatac, ceea ce ne-a şi ieşit. Este o victorie foarte importantă pentru noi, dar dacă nu vom reuşi să câştigăm săptămâna viitoare pe teren propriu cu FC Olt (na. vineri, de la ora 17), acest succes nu înseamnă mare lucru. Avem un moral bun acum, trebuie să o ţinem tot aşa”
Spre finalul confruntării, după ce Adrian Falub efectuase toate cele trei schimbări, Gabriel Siminic a părăsit terenul pe targă, acuzând o accidentare la mână. Se părea că UTA va fi nevoită să evolueze în zece jucători ultimele minute, la fel cum se întâmplase în partida tur, când Calvin ieşise accidentat, dar nu a fost cazul: „Am o rană deschisă la mână, dar nu s-a pus problema să nu pot continua. Chiar dacă m-a durut, am revenit pe teren pentru că era nevoie de mine”, a încheiat Siminic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.