Teoretic, adică băbeşte, viaţa asta-i simplă: te naşti, creşti, munceşti, ieşi la pensie… şi gata. În practică, chestiunile sînt mult mai complicate decît în socotelile băbeşti: te naşti şi-ţi pui părinţii la cheltuieli enorme deşi nu ţi-ai propus; creşti cum dă Domnul Dumnezeu sau Domnul Guvern, că dacă n-ai părinţi ori bunici milionari nu pupi în veci o copilărie omenească; îţi rupi oasele muncind pe brînci zeci de ani – dacă ai ce munci; dacă n-ai, statul nu-ţi poate purta de grijă (zîsă cu luciditate preşedintele-jucător); plăteşti impozite şi supraimpozite, taxe şi parataxe, accize şi megaextraaccize de-ţi iese plata pe nas precum hreanul iute; ieşi la pensie – şi pensia nu-ţi ajunge nici să-ţi cumperi copîrşeu şi să-ţi plăteşti cioclii, necum pentru leacuri şi hapuri; dai colţu’ cînd îţi sună ceasu’, da’ tot pe mîna popii ajungi după ce te lasă din mîini doftorii şi din piept sufletu’.
Comparativ, viaţa ar fi o serie de operaţiuni contabile cu cele patru operaţii aritmetice învăţate-n clasele primare: adunare, scădere, înmulţire şi-mpărţire. Spun c-aşa ar fi – dar nu e, fiindcă inteligenţi de mare suprafaţă s-au întrebat: „De ce să fie viaţa simplă dacă se poate complicată?”. În consecinţă, s-au apucat de inventat termeni care complicau viaţa simplă prin alţi termeni care, puşi în practică, produc bani în conturile inteligenţilor frămîntaţi de problemele simplităţii complicate.
Primul termen inventat a fost dare, care-a evoluat în bir şi-a devenit impozit. Aceasta (darea), adică acesta (birul, impozitul), se dă fie că ai ce şi de unde, fie că n-ai. Din biruri se-alcătuieşte coliva buget. Din buget se-nfruptă mulţi, după regula „Dacă eşti la rădăcina colivei mănînci pînă te-apucă leşinul de foame, dacă eşti pe locul bomboanei mănînci pînă te-apucă rîgîitul – da’ nu dai pe-afară neam”.
Alt termen este camăta (ilegală), care a fost şamponată, pieptănată, periată şi coafată pîn-a ajuns dobîndă (legală). Ca şi birul, dobînda se dă de cei mulţi care n-au după ce bea apă, şi se ia de cei cîţiva care-şi muşcă unghiile pentr-un bănuţ şi-aruncă milioane pe geam.
Alt termen inventat este statistica, cea care se ocupă în principal cu vopsirea ciorilor şi are ca scop inventarea de termeni cu care să-mbrobodească. Bunăoară, a inventat termenii minim, maxim şi mediu. Cu ei, aleşii noştri, reprezentanţii noştri atît de dragi, vopsesc cioara realităţii şi fixează un salariu minim pe economie. Se dau milioane de salarii minime. Se dau şi cîteva nesimţite (că de maxim nu scrie-n lege). Un salariu nesimţit face cît cîteva zeci de mii minime. Se-adună milioanele de minime cu cele nu se ştie cîte nesimţite, se face media şi se constată că statistic se trăieşte bine. Consecinţă: reprezentanţii noştri, cei care-au decis prin lege salariul minim (că de cel maxim tac precum tace-un anumit rîmător într-un anumit lan de păpuşoi), îşi dau ei între ei enşpe salarii medii. N-are importanţă că se moare de foame cu salariul minim, din moment ce statistica a vorbit.
Statistic, am ajuns la capătul articolului, că nu mai am spaţiu tipografic. Practic, voi reveni-n curînd asupra termenilor, indiferent de condiţii.
Să trăiţi bine! (Şi, Doamne, ce bine trăiesc ăia! Şi nu trăiesc bine statistic, ci contabil!).
Domnule Eugen Puiu,
legat de „Simplificare prin complicare” un alt termen inventat este GLASUL, care poate zidi, dar poate si ucide, nu-i asa? Ca sa intelegeti „De ce să fie viaţa simplă dacă se poate complicată?” iata mai jos un fragment dintr-un articol aparut cu Glasul Aradului de ceva vreme. Ia vedeti , Ce face românul mândru când i se strica caloriferul ? Suna un prieten ! Dar cand ramane fara tigari , fara mancare si fara bautura ? Suna o vecina , dupa care, in schimbul beneficiilor primite suna la politie , uitand si de ONOARE , si de DEMNITATE si de MORALA sociala !?
Statistic, curband spatiul am ajuns si eu la capatul timpului. Practic, o sa revin curand cu amanunte din Balta de la Rovine , dar dupa cutremur,indiferent de conditii.
„Tuturor acelora care fac rău cu voia lor lui Lady UTA, le urez cu respect următoarele:Să nu vadă niciodată un apus frumos de soare fără să nu-l mănânce limba şi gleznele; să nu aibă parte de o femeie decât dacă bate mătănii spre Mecca şi face incantaţii zeului vântului, Eol; când vrea să-l citească pe Eminescu să i se împleticească limba şi să nu găsească sarea la masă; să-i fie rău când îi e bine; să caute în neştire strada Poetului şi să dea mereu de strada Abatorului; să aştepte cu o umbrelă deschisă preventiv inaugurarea fântânii artezene de pe Mureş, cântând balada ciobanului care şi-a pierdut turma; să-i vină soacra în vizită şi să nu plece şase luni; să-şi încurce proprii copii cu ai vecinului; să stea cocoţat pe turla Bisericii Roşii şi să ceară ploaie pentru culturile de primăvară; să vrea să meargă pe un stadion de fotbal şi să ajungă întotdeauna la Bodega „Broasca săltăreaţă.“ Să viseze rufe-ntinse şi să vorbească prin somn, recitând din cartea de telefon. Gata!” – Petre Don, „Blestem din dragoste de Lady UTA”