Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, marţi,  s-a desfășurat o manifestare cultural-spirituală și educativ-religioasă cu participare internațională, prin implicarea Liceului de Artă „Sabin Drăgoi” și a Școalii Generale „Mihai Eminescu” din Arad. Simpozionul și concursul intitulat „Suflet de copil, în lumina Învierii”, a avut parteneri ai evenimentului pe Inspectoratul Județean Arad, Liceul Sportiv „Avram Iancu” din Zalău (Sălaj), Instituto Comprensivo Scuola Dell’ Infanzia Primaria Secondaria Di Primo Grado „Don Lorenzo Milani” Pizzoli, A’quilla (Italia), Chiesa Ortodossa Rumena A’quilla (Italia), Schulen Ginsheim Integrierte Gesamtschule Mainspitze (Germania) și Monastery of St. John the Baptist from Essex (Anglia). Manifestarea, sub coordonarea prof. Adriana Ciucaș și prof. Călin Teuca, a avut o secțiune destinată elevilor și una destinată cadrelor didactice și s-a bucurat de prezența PC diac. Florin Sirca, inspector pentru disciplina Religie la Inspectoratul Școlar Județean Arad. La eveniment au participat și părinți profesori de la Seminarul de Teologie din Arad, precum profesori de religie din municipiul Arad, care desfășoară o bună activitate didactic-educativă sub coordonarea Consilierului cultural eparhial, Protos. Dr. Iustin Popovici.

Manifestarea educativă, internațională dorește dezvoltarea capacității de a cunoaște și înțelege obiceiurile și tradițiile legate de sărbătorile pascale în viziunea altor popoare europene, stimulând curiozitatea și sensibilitatea elevilor. Emoția prilejuită de această sărbătoare poate fi ilustrată prin culoare, sau diferite creații ale elevilor din alte țări, antrenând un număr cât mai mare de elevi cu inclinații artistice, creativitate, sensibilitate, imaginație.

Prin acest concurs s-a urmărit promovarea valorilor naţionale în context european, stimularea potenţialului artistic-creativ al elevilor şi importanţa studierii religiei în rândul elevilor.

Concursul a fost destinat doar elevilor claselor 0-XII, fiind organizat pe trei secţiuni, însumând aproape 400 de lucrări sosite din 27 de județe din țară și din străinătate: clipuri video ce prezintă tradiţii legate de Învierea Domnului în număr de 5; felicitări (creații artistice) cu ocazia Sfintelor Paşti – peste 250 de bucăţi; creaţii literare – eseuri privind ora de religie în şcoală – 50.

Toate cele trei secţiuni au avut ca temă principală motivul religios din sfera sărbătorilor pascale, tradiţii şi obiceiuri.

În ce priveşte simpozionul, acesta a fost destinat cadrelor didactice, având ca temă „Lumina Învierii în lumea contemporană. Educaţia religioasă – modelatoare de suflete”. S-au primit aproximativ 120 de lucrări din 30 de judeţe ale ţării, dar şi de la partenerii de peste graniţă. Activitățile au fost întregite de prezentarea unor momente muzicale, artistice din repertoriul internațional, iar finalul întâlnirii a fost încununat de un dialog între Cuvioasa Maică Magdalena de la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din Essex şi tinerii elevi prezenţi în sală.

Arhim. Teofan Mada, vicar administrativ eparhial

Recomandările redacției