Sindicaliştii de la Finanţe opresc lucrul: astăzi între orele 11 şi 14 se va întrerupe programul cu publicul

0
40

În numărul de marţi al ziarului nostru vă informam cu privire la situaţia tensionantă care există în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ca urmare a deciziei luate de preşedintele Gelu Ştefan Diaconu de a-i demite pe directorii generali ai direcţiilor regionale Timişoara şi Iaşi pentru că nu au pus în aplicare un ordin controversat venit de la Bucucureşti, contestat de sindicate şi criticat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Alianţa Naţională a Sindicatelor Bugetare „Sed Lex” a anunţat că astăzi, finanţiştii din toată ţara vor întrerupe lucrul între orele 11 şi 14. Astfel, timp de trei ore, ghişeele Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Arad vor fi închise. „Chiar în acest moment, în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, condusă de domnul Gelu Ștefan Diaconu, ne aflăm în fața unui abuz fără precedent, prin care legea bunului plac înlocuiește legea în vigoare. Dacă acțiunea de pedepsire și răzbunare îndreptată împotriva celor care au avut curajul să protesteze în data de 3 noiembrie 2015, nu va fi exemplar pedepsită de instituțiile statului, toți salariații ANAF vor înțelege că bunul plac al celor care ne conduc este mai presus de lege”, se arată într-un comunicat de presă al Sed Lex.

„O acţiune mult mai periculoasă”

Sindicaliştii mai spun că acțiunile de represiune ale președintelui ANAF nu au ca scop doar pedepsirea anagajaților pentru participarea la o acțiune de protest, miza fiind una mult mai periculoasă pentru viitor, pentru că președintele ANAF ar dori să fie clar pentru toată lumea că nu este dispus să piardă sub nicio formă controlul asupra instituției, chiar cu prețul încălcării prevederilor legale.

„Daca ajungem să acceptăm pur și simplu dispoziția unui șef, dată fără respectarea prevederile legale, acest lucru va avea consecințe negative, nu numai pentru cariera funcționarilor publici, dar în special pentru modul în care va funcționa instituția în raport cu orice altă persoană fizică și juridică, activitatea rămânând la bunul plac a celor care ocupă vremelnic funcții de conducere în instutuțiile statului. Alianța Națională a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX nu poate rămâne indiferentă față de aceste abuzuri şi va organiza o acţiune de protest în fața MFP și ANAF, în data de 12 noiembrie 2015, între orele 11.00 – 14.00, susținuta de finanțiştii din toata ţara, care pe perioada acțiunii desfaşurate în București, vor întrerupe lucrul cu publicul și vor protesta în fața administrațiilor județene ale finanțelor publice”, se mai arată în comunicat.

Protestul a primit şi un nume, „Marşul demnităţii”, fiind menit, potrivit sindicaliştilor să atragă atenția asupra consecințelor grave ale comportamentului abuziv al președintelui ANAF, având ca solicitare demiterea acestuia. „Acest caz tipic de preluare a unei instituții prin teroare, intimidare și abuz, în interesul unui grup, a fost adus la cunoștința Președintelui României, Seviciului Român de Informații, prim-ministrului interimar și prim-ministrului desemnat, urmând ca la finalizarea documentelor de către avocații organizației să înaintăm organelor de cercetare penală plângerea penală pentru abuz în serviciu”, mai susţin sindicaliştii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.