Sindicaliştii din poliţie iau atitudine după discuţiile privind posibila îngheţarea salariilor şi i-au trimis Vioricăi Dăncilă o scrisoare prin care cer o întrevedere pentru a discuta subiectul, mai ales pentru că informaţia a generat nemulţumiri, întrucât anul acesta nu lor le-au crescut lefurile.

„Au apărut ştiri de presă şi comentarii, inclusiv din partea unor reprezentanţi ai Guvernului României şi ai Parlamentului, referitoare la o posibilă îngheţare a salariilor personalului plătit din fonduri publice, de la 01 ianuarie 2019, la nivelul celor din decembrie a.c., fapt care a generat confuzie şi, mai ales, nemulţumire în rândul angajaţilor din întreg sistemul bugetar, dar mai ales al celor cuprinşi în familia ocupaţională ,,apărare, ordine publică şi securitate naţională”, care nu au beneficiat în acest an de majorările salariale”, au precizat reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual (FSNPPC), printr-un comunicat de presă.

Precizările apar după ce ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a spus că este o variantă de lucru îngheţarea salariilor din 2019, aşa cum reiese din documentul prezentat de liberalul Florin Cîţu, dar asta ar presupune inclusiv aplicarea mai rapidă a Legii Salarizării, adică în 2020, nu până în 2022.

De asemenea, Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a spus că Legea salarizării se aplică aşa cum a fost publicată în Monitorul Oficial şi că a colaborat cu ministrul de Finanţe, deşi s-a vehiculat că se contrazic. Vasilescu a mai subliniat că deşi Comisia Europeană a cerut mai multe scenarii, nu înseamnă că vor îngheţa salariile.

„Aş vrea să fac o remarcă pentru că s-a rostogolit o ştire că ne contrazicem eu şi domnul Teodorovici. Într-adevăr Comisia Europeană cere mai multe scenarii, asta nu înseamnă că nu se aplică Legea salarizării, pentru că avem prevederi de creşteri etapizate. Noi am avut o colaborare foarte bună (cu Teodorovici – n.r.). Sindicatele au tot venit în această perioadă, federaţiile sindicale mă refer aici. Foarte multe au cerut să fie mai devreme. (…) M-am exprimat destul de clar că în 2019 va fi aplicată Legea salarizării cum a fost publicată ea în Monitorul Oficial”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, la RomâniaTV.

Recomandările redacției