Sindicatele cer revenirea la sporul iniţial de vechime pentru cadrele didactice

2
76

profiProfesorii atrag atenţia că se impune elaborarea, în regim de urgenţă, a unei legi de salarizare pentru personalul din învăţământ, având în vedere că după intrarea în vigoare a Legii Educaţiei Naţionale au apărut noi funcţii didactice care nu se regăsesc în actualele grile de salarizare. O altă soluţie o reprezintă aprobarea şi aplicarea Regulamentului de acordare a sporurilor. În acest moment, proiectul de Regulament există, dar OUG 84/2012 nu permite aplicarea lui în anul 2013.
Totodată, sindicatele solicită re­venirea la sporul de vechime iniţial şi neincluderea lui în salariul de bază. „Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învă­ţământ, din care face parte şi Sindicatul Democratic Arad, a luat parte la şedinţa Comisiei de Muncă, Familie şi Protecţie Socială din Senatul României, în cadrul căreia s-a discutat, printre altele,  proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013. Decontarea navetei personalului didactic este o altă problemă abordată de liderul FSLI. Au fost prezentate dificultăţile majore pe care le întâmpină cadrele didactice nave­tiste, deoarece sunt foarte multe consilii locale, cum sunt şi la Arad, care nu decontează transportul la şi de la locul de muncă, fie din rea voinţă, fie din lipsă de fonduri“, ne-a declarat prof. Dănuţ Ieneşescu, liderul SDI Arad.
Soluţia propusă de sindicate este să se schimbe actuala legislaţie, în sensul că decontarea cheltuielilor cu transportul pentru personalul didactic să se facă de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Educaţiei, Inspectoratului Şcolar şi a unităţilor de învăţământ.
„Această soluţie a fost agreată de senatorii Comisiei de Muncă, aceştia  promiţând că vor avea în vedere această propu­nere. Totodată au mai fost expuse şi alte probleme pe care le întâmpină personalul nedidactic din cauza politicilor greşite ale fostei şi actualei guvernări în ceea ce priveşte salarizarea. Astfel, peste 50.000 de salariaţi din categoria personalului nedidactic se găsesc la limita subzistenţei, din cauza salariilor de mizerie, majoritatea acestora fiind de aproximativ 600 de lei“, ne-a mai informat Ieneşescu. O primă cauză a acestei situaţii o reprezintă modul greşit de stabilire a salariului minim pe economie, care a dus la aplatizarea grilei pentru această categorie de salariaţi.
S-a ajuns în situaţia în care personalul nedidactic cu vechime mare în sistem are aproximativ acelaşi venit lunar cu noii angajaţi. O altă cauză o constituie faptul că sporul de vechime a fost inclus în salariul de bază şi totodată acest spor a fost micşorat de la 5%, la 2,5% pentru fiecare tranşă de vechime.
„Sunt cadre didactice în situaţii disperate, pentru că venitul lor lunar este de 800-900 de lei, iar naveta ajunge, în unele cazuri, chiar şi la jumătate din salariul lor, iar banii pe transport nu îi mai primesc“, susţine Ieneşescu.

2 COMENTARII

  1. Sporul de vechime este tipic socialismului sau comunismului. In capitalism se plateste ceea ce faci, indiferent de vechime. Inca nu ati simtit ca s-a schimbat oranduirea sociala ?

    • dar cum sa le spui profesorilor asa ceva, cind sunt primi repetenti la ,,materia” moralitate.
      crescuti si educati in sistemul comunist, nu ar avea dreptul sa faca educatie intr-un mediu cu economie de piata, unde esti platit in functie de ce faci.
      la doua, trei ore predate zilnic,mai vor si spor de vechime ? legi speciale iarasi ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.