Scopul pentru care angajaţii din administraţiile publice locale au declanşat greva japoneză de trei ore de ieri este susţinut şi de sindica­liştii angajaţi în administraţia municipiului Arad. În acest sens, liderul sindicatului din instituţie, Mihnea Silaghi, a transmis ieri, 22 august, un comunicat de presă cu următorul mesaj: „Angajații din cadrul Primăriei Municipiului Arad sus­țin revendicările și acțiunile de protest ale colegilor din adminis­trația pu­blică locală din județul Arad. Consi­derăm că salarizarea pe care actuala legislație o stabilește pentru func­ționarii din primării este umilitoare, o mare parte din angajați sunt la sala­riul minim pe economie, chiar și în condiții de studii superioare, ani de expriență în administrație și mari responsabilități”.
Contactat telefonic, Mihnea Silaghi ne-a spus că membrii de sindicat din Primăria Arad nu au participat în nici o formă la greva japoneză şi că mesajul transmis prin comunicat este doar un mesaj de susţinere pentru şi de solidaritate faţă de cei care s-au aflat efectiv în grevă japoneză.

Recomandările redacției