wopar1West Olympia Phoenix Arad a început un nou sezon de ligă secundă. Din păcate însă sunt şanse ca echipa arădeană să nu îl ducă până la capăt. De ce? Explică preşedintele Sandu Pteancu:
„După cum bine ştiţi, aceia care ne urmăriţi de patru campionate activitatea în Div B, sau Liga I, cum se numeşte, campionatul de divizie secundă în România, am încercat, Orice, orice (iar cei care ştiţi povestea WOPAR – o puteţi confirma), mai puţin jocuri de culise!
Am încercat să fim ONEŞTI, să readucem baschetul masculin de seniori… acasă! Eu, unul, ca fondator al acestui club, fiu al Aradului, alături de colegi, profesori, sponsori etc, ne-am luptat 4 ani de zile cu SPERANŢA că vom reuşi PROMOVAREA în Liga Naţională (DIV.A)! Am luptat de multe, de prea multe ori, chiar şi cu „morile de vânt”, nopţile, săptămânile, lângă regretatul Ema Stana şi alţii, ca să construim WOPAR… Am luptat, împotriva batjocorei, ignoranţei şi a laşităţii acelora care puteau pune… umărul! Nu am lăsat pe nimeni de-o parte! Am invitat pe toţi, să renaştem baschetul masculin de seniori din Arad !
Şi l-am renăscut !
În primul rand, băieţilor, acestor Oameni deosebiţi să le MULŢUMIM! Dar astăzi, se pare că WOPAR, nu o să mai continue cel puţin cu Liga I!
Etapa trecută, nu am participat la Cluj, etapa ce vine cu Oradea, dacă nu o vom disputa, WOPAR… va primi 2 ani suspendare…
Pană azi la prânz, ar trebui să răspundem FRB, dacă mai organizăm meciul cu CSM II Oradea… Costurile pentru baremul de arbitraj şi sală, ar fi undeva la 800 lei!
Dacă există oameni, Oameni, care aveţi posibilitatea şi doriţi, ca WOPAR să mai continue, vă rugăm să ne sprijiniţi, ori prin sponsorizare, ori prin dona­ţie, numele dvs, o să fie menţionat, cat şi suma, pe internet şi în presă, orice alt mijloc media. Totodată, acei care doriţi să veniţi, să faceţi parte din club, din conducere, vă rugăm să veniţi, uşa e deschisă, oricăror negocieri !
Cu consideraţie, pentru toţi arădenii, Sandu Pteancu”

Recomandările redacției