Slujbă de pomenire pentru cinci eroi martiri, la Palatul Justiției din Arad

0
177

Vineri, 2 martie 2018 a avut loc slujba de pomenire a cinci eroi martiri condamnați public și executați la data de 29 septembrie 1959 în incinta Penitenciarului Arad, care, la acea vreme funcționa în cadrul Palatului Justiției, din motivul că s-au opus regimului comunist. Cei pomeniți au fost: Ioan Beg, Martin M. Bugariu (zis Labău), Gheorghe Ștefan Drăgan, Ioan Câta și Ioan N. Cioca.
Slujba de pomenire s-a făcut în incinta Palatului Justiției din Arad, în apropierea locului execuției, de către părintele consilier Gabriel Mariș, delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscopul Aradului și părintele Vlad Oneț – preot la Penitenciarului Arad. La slujbă au fost prezenți judecătoarea Silvia Nădăban – președintele Tribunalului Arad, Dan Aurelian Ursu – prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Dan Borca – pro­curor la Parchetul Militar Timi­- șoara, Angel Popescu – președintele Partidului Noua Dreaptă,  prof. univ. Ovidiu Papană și alte persoane care au dorit să-și exprime recunoștința față de acești mari eroi și martiri ai neamului nostru comemorați cu acest prilej. „La final a fost ținut un discurs reamintind pe scurt evenimentele care au dus la uciderea celor cinci eroi, de către domnul profesor Papană, unul din elevii doamnei profesor Ileana Silveanu, scriitoare, fost deținut politic, autoarea volumelor «Cărările Speranței – destine ale rezistenței anticomuniste din Banat». Slujba de pomenire a eroilor s-a săvârșit prin purtarea de grijă a doamnei Silveanu, care din nefericire, a decedat chiar în ziua eve­nimentului”, susțin reprezentanții Sectorul Social Filantro­pic și Misionar al Arhiepiscopiei Aradului.
(G.A.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.