În Duminica a 30-a după Rusalii, credincioșii Parohiei Aluniș, Protopopiatul Arad au avut parte de o mare bucurie duhovnicească, întrucât în mijlocul lor a poposit Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. În prezența autorităților locale și a unui număr impresionant de credincioși, Înaltpreasfinția Sa a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”. Din soborul slujitorilor au făcut parte P. C. părinte conf. univ. dr. Lucian Farcașiu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, părintele Arhid. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial și pr. paroh Sorin Ioan Ilota.
Cuvântul de învățătură al Chiriarhului a fost pus sub titlul: ,,Păzirea poruncilor” (cf. Col. 3; Luca 18), în care a arătat cele privitoare la desfășurarea vieții creștine în concordanță cu poruncile dumnezeiești și bisericești, a sfaturilor evanghelice și normelor de purtare morală după Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, a învățămintelor istoriei și toate cele privind raporturile dintre oameni, toate împreună constituind bogăția spirituală a fiecărui om, precumpănitoare în buna chivernisire și a bogăției materiale într-un scop folositor tuturor. Se cunoaște că nu bogăția în sine asigură mântuirea, ci buna chivernisire, aducând sporuri de viață pentru înveșnicire. Oricum, grija pentru dobândirea valorilor veșnice este un început bun într-o lucrare ce se duce la îndeplinire cu ajutorul divin. Tinerețea înseamnă o bogăție de daruri care se cer valorificate ținând seama de conștiința ajutată de îndemnul spre bine. Poruncile legate de legiuirile care reprezintă buna rânduială în societate se doresc călăuze sigure pe calea propășirii generale, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.
La finalul Sfintei Liturghii, bucuria a fost sporită prin venirea în parohie și a Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, care a slujit Sfânta Liturghie în parohia vecină, Frumușeni. Cu acest prilej, cei doi ierarhi au sfințit crucea care va fi așezată pe turla capelei din cimitirul parohial. Pe lângă preoții care au slujit în sobor la Sfânta Liturghie, la acest eveniment au participat și pr. Viorel Higioșan (Parohia Frumușeni) și pr. Dan Mândra (Parohia Fântânele, fost preot paroh în Aluniș).
În încheiere, părintele paroh a prezentat realizările în plan administrativ, misionar, filantropic și duhovnicesc împlinite  în cei trei ani de păstorire a parohiei.
Ca semn de apreciere din partea Chiriarhului pentru realizările prezentate,părintele paroh Sorin Ioan Ilota a primit distincția de sachelar.
Protos. Iustin Popovici

1 2 3 4 5 20171126_4

Recomandările redacției