În duminica a XX-a după Rusalii, a Învierii fiului văduvei din Nain, 8 octombrie 2017, credincioșii Parohiei Ortodoxe Chișineu-Criș I, Protopopiatul Arad, au avut bucuria să-l primească în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, care cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a poposit în această parohie pentru a oficia Sfânta Liturghie Arhierească.
La orele dimineții, Preasfinția Sa a fost întâmpinat în fața bisericii parohiale de către preotul paroh Daniel-Mirel Dumitru, de copiii care au înmânat flori înaltului oaspete și de mulțimea credincioșilor prezenți. În numele Consiliului Parohial, al tuturor credincioșilor și al său, părintele paroh Daniel-Mirel Dumitru a adresat Preasfințitului Părinte Emilian un cuvânt de bun venit în care a exprimat bucuria tuturor celor prezenți, prilejuită de vizita în parohie a Prea­sfinției Sale.
În continuare Preasfințitul Părinte Episcop Emilian Crișanul a săvârșit în biserica parohială cu hramul Înălțarea Domnului, Sfânta Liturghie Arhierească, în fruntea unui sobor de preoți și diaconi.
La momentul cuvenit, Preasfinția Sa, pornind de la pericopa evanghelică a duminicii, a rostit un cuvânt de învățătură.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh  a mulțumit Preasfințitului Părinte Episcop Emilian pentru primul popas duhovnicesc în mijlocul credincioșilor din Chișineu-Criș, de la instalarea Sa în demnitatea de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, totodată adresând Preasfinției Sale invitația ca și cu alte prilejuri să cerceteze această parohie.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul parohiei.
(C.P.)

Recomandările redacției