Pompierii au fost solicitați să intervină luni dimineaţă la un accident pe DC 60, între Pișchia și Bencecu de Sus din județul Timiș. La acel moment era vorba despre un autobuz care s-a răsturnat și în care se aflau 23 de elevi. În urma accidentului, o fată în vârstă de 16 ani se afla în stare gravă. A fost nevoie de intervenția mai multor autospeciale printre care și două autospeciale de intervenție, două ambulanţe SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple și două ambulanțe SAJ.
Din fericire, în afară de fata care a fost rănită, niciun alt elev nu a suferit răni așa că aceștia au fost transportați cu un alt autobuz spre școală.
O nouă zi, un nou accident. Pe același drum, din câte se pare, accidentele continuă să se întâmple și, spre surprinderea tuturor, și de această dată este vorba tot despre un autobuz.
La fata locului s-au deplasat două autospeciale de stingere, două echipaje SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple, 15 pompieri și o ambulanță SAJ cu asistent.
Ajunși la fața locului, pompierii au aflat că este vorba despre nu mai puțin de 50 de copii de această dată, lucru declarat de șofer. Cu toate acestea, în momentul în care au început să facă niște calcule numărul a ajuns la jumătate. S-a constat mai departe că este vorba despre 23 de copii și două persoane adulte care încă se aflau la locul accidentului, restul hotărând să plece cu mijloacele de transport personale mai departe.

Recomandările redacției