Florin Tripa, secretarul executiv al Partidului Social-Democrat Arad este nemulţumit de felul în care a fost construit proiectul de buget.
El afirmă că realizarea lui s-a făcut „pe principii exclusiv politicianiste, fără precedent chiar şi pentru administraţia PD-L. Sunt comune mici conduse de primari ai Partidului Democrat Liberal care primesc sume de două sau chiar de trei ori mai mari decât oraşele conduse de administraţii USL”.
Tripa mai susţine că la reparti­zarea sumelor defalcate din TVA şi din impozitul pe venit destinate programelor de dezvoltare locală şi aproiectelor de infrastructură, există o diferenţă netă între alocarea resurselor, funcţie de coloratura politică.
(G.C.)

Recomandările redacției