Grupul social-democrat din CLM a depus un proiect de hotărâre menit de a aduce taxele și impozitele locale la valoarea minimă permisă de lege.
„Proiectul de hotărâre ela­borat de consilierii locali muni­cipali PSD se află în momentul de față la transparență publică și va intra pe ordinea de zi a CLM, spre dezbatere și vot, cel mai probabil la începutul lunii noiembrie. Încă din iarnă, la acea ședință în care mașina de vot a primarului a impus majorarea taxelor și impozitelor locale, noi am cerut ca acestea să fie reglementate la cotele minime permise de noul Codul Fiscal, 0,08% pentru persoane fizice și 0,2% pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea sau deţinute de persoane juridice. Gheorghe Falcă repurta atunci o tristă victorie cu complicitatea consilierilor li­berali ce au votat la comandă și impunea un plafon de impozi­tare absurd, comparabil la nivel naţional cu doar vreo două alte județe. Aproape o lună de zile ni s-au servit atunci minciuni pe bandă rulantă, cetățenii au fost mințiți în față cu seninătate dar realitatea dură s-a zărit de abia după Anul Nou când arădenii
s-au văzut obligați să scoată mai mulți bani din buzunar pentru obligațiile fiscale locale. Proiectul de hotărâre cu care venim acum a fost gândit ca un act reparatoriu, care prin amendamente succesive la articolele existente, împiedică creșterea bazelor de impozitare pentru 2017 și determină coborârea cotelor la valoarea minimă permisă de lege.
Arădenii trebuie să știe că excedentul bugetar al munici­piului Arad a fost de peste 165 milioane lei, o sumă uriașă, care în loc să îl determine pe Falcă Gheorghe să procedeze la o relaxare fiscală, i-a potențat setea absurdă pentru cheltuirea fără noimă a banului public.În timp ce arădenii, disciplinați și buni platnici se chinuie lunar să achite taxele și impozitele babilonice, dictate de administrația locală, edilul face cadouri substanțiale prin realocări bugetare majore unor instituții de «împachetat aer», precum Centrul Municipal de Cultură, menite să-i servească acestuia ca vârf propagandistic de lance în campania electorală pentru alegerile generale. Sper din tot sufletul ca echipa de consilieri liberali să înțeleagă și să aibă onestitatea și responsabilitatea necesară de a vota proiectul de hotărâre inițiat de gupul PSD Arad, o măsură reparatorie gândită și elaborată în favoarea arădenilor“, afirmă Adrian Todor, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Local Municipal Arad.
(G.C.)

Recomandările redacției