Polițiștii l-au depistat pe cel ce se face vinovat de producerea pagubelor la cele trei autoturisme, parcate pe Bulevardul Nicolae Titulescu. Acesta avea o alcoolemie de 0.78 mg/l alcool în aerul expirat și s-a autoaccidentat când a lovit cele trei autovehicule. Potrivit reprezentanților IPJ Arad, din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că, în dimineața zilei de 7 iulie, în jurul orei 04.00, un tânăr de 29 de ani, din Vladimirescu a condus un autoturism pe Bulevardul Nicolae Titulescu și pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu o autoutilitară parcată, pe care a proiectat-o într-un autoturism parcat, acesta lovind la rândul lui un al doilea autoturism parcat. În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a șoferului. 

Testarea cu aparatul alcooltest a relevat o alcoolemie de 0.78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, tânărul fiind cercetat pentru conducerea pe drumurile publice sub influența alcoolului. 

  • molnar spune:

    Ii mai dau o lista cu nume de strazi, unde sunt parcate: autocare, microbuze, camioane, camionete, sa le ia si pe alea la rand! poate NU le vor parca prin oras!!!!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției