În această stagiune, pâncotanii au avut mai degrabă  probleme cu formațiile mai slab cotate, ca Reșița, Bihor, Tărlungeni sau Olimpia Satu Mare, în timp ce Mioveniul, Brașovul au plecat cu mâna goală din Podgorie, iar Vâlcea s-a bucurat de un rezultat de egaliatte. Astăzi, în etapa intermediară, e rândul celor de la Gaz Metan Mediaș să facă față provocării lansate de echipa lui Ionuț Popa.
Aceasta e prima echipă ce a încurcat socotelile mult lăudatei formații găzare, care în tur, până la întâlnirea cu „alb-negrii”, avea maxim de puncte. „Mediașul rămâne o echipă bună, cu cel mai complet și echilibrat lot din serie. Am observat că la unele meciuri și-au permis luxul să țină fotbaliști de bază pe margine sau în tribună, este o concurență mare la ei. Cu toate astea, văd că se încurcă și ei, la Tărlungeni au pierdut fără drept de apel. O echipă ce nimănui nu-i mai dădea nicio șansă s-a dsitrat cu Mediașul, iar asta, dar mai ales remiza din tur, ne dă curaj. Însă, prima condiție pentru un rezultat bun este atitudinea corectă. Fără ea nu putem bate nicio formație din această serie și, bineînțeles, nici Mediașul. Vă spun sincer că ne dorim victoria, nu pornim de la ideea că e bun și egalul. Avem și noi jucători buni, dacă se concentrează cum trebuie nu văd de ce ar trebui să ne temem din Mediaș”, a precizat Ionuț Popa. „Mister” are, însă, o mică reținere și asta pentru că: „Pe terenul plin de apă de la Baia Mare am depus efort cât pentru trei meciuri. Sper să recuperăm energiile, să stăm bine în ghete, căci la fotbal dacă nu alergi mai bine te lași păgubaș. Cred că, totuși, nici medieșenii nu vor fi prea proaspeți, căci sunt la a doua deplasare în patru zile. Dar, așa cum am mai spus, au mai multe variante în lot, va oricum un meci echilibrat, de luptă, pe un teren ce nu se anunță foarte bun”.
Mijlocașul Cristi Danci e suspendat la „alb-negrii”, dar revine căpitanul Issa. Totodată, juniorul Pirtea ar trebui să fie din nou apt după durerile la genunchi ce l-au făcut să rateze partida de la Baia Mare. Irimia – Dan, Pascariu, Dubeștean, Siminic – Pavel, Issa – Gîlcă, Dragalina, Pirtea – Ousmane ar pute afi echipa utilizată azi, începând cu ora 14.

Recomandările redacției