Hillary Clinton este considerată câştigătoarea dezbaterii de luni seară de 62% dintre alegătorii care au urmărit înfruntarea, în timp ce doar 27% au declarat că Donald Trump s-a descurcat mai bine, arată datele unui sondaj CNN/ORC.

Majoritatea alegătorilor au fost de părere că Hillary Clinton şi-a exprimat mai clar viziunea decât Trump şi a dovedit o mai bună înţelegere a chestiunilor discutate. Mai mult, 56% dintre respondenţii au afirmat că Hillary Clinton a părut să fie un lider mai puternic, în timp ce doar 39% au spus acest lucru despre Trump.

Candidata democrată a părut mai sinceră şi autentică pentru 53% dintre participanţi şi 40% au spus acelaşi lucru despre Donald Trump. Pe de altă parte, republicanul a surclasat-o pe Clinton la capitolul atacuri la adresa oponentului, 56% dintre votanţii fiind de această părere.

Sondajul CNN/ORC s-a bazat pe răspunsurile acordate de 521 de alegători înregistraţi care au urmărit dezbaterea din data de 26 septembrie. Marja de eroare a sondajului este de plus/minus 4.5 puncte procentuale.

Recomandările redacției