Sorin Oprescu rămâne în arest preventiv

0
136

Procurorii au solicitat respingerea cererii de înlocuire a arestului preventiv, în condiţiile în care recent Tribunalul Bucureşti a admis prelungirea cu 30 de zile a mandatului de arestare preventivă emis în 6 septembrie pe numele lui Oprescu.

Alexandru Chiciu, unul dintre avocaţii lui Sorin Oprescu, a declarat că afecţiunile grave de care suferă clientul său au fost atestate şi în motivarea deciziei judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti a arătat, în motivarea deciziei din 25 septembrie, că Sorin Oprescu a depus la dosar o serie de înscrisuri din care rezultă că prezintă, la momentul încarcerării, diabet zaharat tip II cu necesar de insulină, arterită, retinopatie incipientă, stent în 2005. Sorin Oprescu a declarat că primeşte tratamentul medical de care are nevoie în arest, „dar nu vrea să moară în arest”, întrucât glicemia sa este foarte mare, neputând ţine sub control strict alimentaţia pe care o primeşte prin cântărire, lucru pe care îl făcea atunci când se afla în stare de libertate.

„Judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine că, indubitabil inculpatul prezintă boli grave, fiind posibil ca starea de arest preventiv în care se găseşte de 20 de zile să-i fi cauzat un stres emoţional puternic, care poate duce la agravarea stării de sănătate în viitor. Din modul în care inculpatul şi-a prezentat cauza, se constată că acesta arată că prin luarea măsurii arestării preventive, din cauza bolilor de care suferă, îi este pusă în pericol viaţa. Judecătorul de drepturi  şi libertăţi constată că la acest moment procesual, din datele dosarului rezultă că inculpatul primeşte tratamentul medical de care are nevoie, chiar inculpatul afirmând că îşi administrează singur insulina. Trebuie precizat că nu există o expertiză medicală din care să rezulte că viaţa inculpatului este în pericol din cauza condiţiilor de detenţie pe durata măsurii arestării preventive sau că afecţiunile de care suferă inculpatul l-ar supune unui pericol sau unei încercări de o intensitate care să depăşească nivelul de suferinţă inerent detenţiei”, a notat judecătorul în motivare.

De asemenea, instanţa a constatat că nu există înscrisuri medicale din care să rezulte că bolile de care suferă Sorin Oprescu nu ar putea fi tratate în sistemul penitenciar al reţelei medicale a Administraţiei Penitenciarelor ori că nu ar avea posibilitatea efectuării unui tratament sub pază în reţeaua medicală de specialitate a Ministerului Sănătăţii.

„Totodată, se observă că nu există înscrisuri ori alte informaţii din care să rezulte că inculpatului nu îi este asigurată alimentaţia corespunzătoare în arest, astfel că se constată că este neîntemeiată susţinerea inculpatului în sensul că îi este pusă în pericol viaţa”, a menţionat judecătorul.

Instanţa a apreciat că urmărirea penală faţă de Sorin Oprescu nu este finalizată, iar pentru că este posibil ca acesta să influenţeze ancheta, nu este oportună, la acest moment procesual, măsura arestului la domiciliu sau controlul judiciar.

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost arestat preventiv în 6 septembrie, de Tribunalul Bucureşti, la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care îl acuză de luare de mită. Curtea de Apel Bucureşti a menţinut, în 14 septembrie, decizia Tribunalului Bucureşti, Sorin Oprescu rămânând în arest preventiv şi fiind suspendat din funcţie, din 15 septembrie.

Recent, procurorii au cerut instanţei prelungirea arestului preventiv în cazul lui Sorin Oprescvu, solicitare care a fost admisă în 30 seotembrie de Tribunalul Bucureşti. Decizia de prelungire cu încă 30 de zile a arestului a fost contestată şi se va judeca tot la Curtea de Apel Bucureşti.

Procurorii DNA îl acuză pe Sorin Oprescu de luare de mită, susţinând că în 5 septembrie, în baza unei înţelegeri prealabile cu şeful Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU), Cornel Bogdan Popa, şi cu fostul său şofer Cristian Stanca, zis „Grenadă”, a primit de la Popa suma de 25.000 de euro din 60.000 de euro ceruţi de cei doi pentru edil, de la SC Green Line Construct SRL, prin Cristina Giorgiana Gogonea, Teodor Gogonea şi Octavian Alin Petroi, denunţători în dosar. Firma efectua lucrări la Palatul de la Mogoşoaia, iar Oprescu ar fi validat astfel activitatea infracţională a lui Popa şi l-ar fi menţinut în funcţie, susţin anchetatorii.

Avocatul Alexandru Chiciu a depus, în 3 octombrie, la Arestul Central al Poliţiei Capitalei, o nouă cere de internare a lui Sorin Oprescu, după ce, în urma investigaţiilor medicale la care a fost supus, s-ar fi stabilit că ar suferi de 12 afecţiuni, unele grave, fiindu-i depistat şi un nodul la un plămân, care ridică suspiciuni privind un posibil cancer.

Potrivit avocaţilor, din raportul medicilor care au evaluat starea de sănătate a lui Sorin Oprescu rezultă că primarul suspendat al Capitalei ar avea 12 afecţiuni, fiind stabilite 12 diagnostice.

În urma investigaţiilor medicale amănunţite, medicii ar fi constatat că Sorin Oprescu ar avea un nodul la un plămân, despre care susţin că ar ridica risc oncologic moderat şi recomandarea ar fi evaluarea funcţionalităţii pulmonare. Potrivit raportului medicilor, lui Sorin Oprescu i-ar fi fost depistat „un nodul pulmonar segment 10 posterior, lob inferior drept”, fiind recomandată efectuarea unei spirometrii. Avocaţii susşin că această evaluare ar trebui făcută la un spital specializat în tratarea afecţiunilor pulmonare.

Sorin Oprescu a fost transferat, în 26 septembrie, din Arestul Central la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a stat internat într-o rezervă la Secţia de Cardiologie, sub pază, până în 29 septembrie. Medicii de la SUUB i-au făcut mai multe investigaţii, printre care şi o coronarografie.

Oprescu a fost dus în 26 septembrie la spital, după ce avocaţii acestuia au solicitat să fie supus unor investigaţii întrucât suferă de diabet şi are probleme cardiace, care s-au accentuat în urma arestării acestuia.

Avocaţii lui Sorin Oprescu au depus la DNA, luni, cereri pentru audierea a opt martori şi reaudierea unei alte persoane care are aceeaşi calitate, precum şi pentru confruntarea cu inculpatul denunţător Bogdan Popa, şeful de la Administraţia Cimitirelor.

„Am depus cereri pentru audierea a opt martori, reaudierea unui martor ale cărui declaraţii, în opinia apărării, sunt insuficiente în raport de situaţia de fapt reţinută de procurori şi confruntare cu inculpatul denunţător Popa Bogdan, întrucât între declaraţiile lui Oprescu şi ale lui există contradicţii. În plus, patru dintre martorii propuşi de apărare pot confirma faptul că Sorin Oprescu a solicitat sume de bani cu titlu de împrumut”, a spus unul dintre avocaţii primarului suspendat al Capitalei, la ieşirea de la DNA.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.