miting aviaticMii de oameni au participat, duminică, la cea de-a doua ediţie a mitingului aviatic, care se doreşte să devină o tradiţie în oraşul de pe Mureş.
Evenimentul, intitulat „Aeroshow” se organizează, de anul trecut, în preaj­ma zilei de 14 iulie, când în urmă cu 101 ani, Aurel Vlaicu a participat la un miting aviatic la Arad.
„Am avut prezente loturile na­ţionale de paraşutism, lotul naţio­nal de acrobaţie cu avionul. Am avut piloţi foarte buni de la Aeroclubul Arad, care au ieşit campioni naţio­nali la planorism. Am avut avioane ultrauşoare, avioane şcoală”, a spus George Rotaru, directorul Aeroclubului României.
Aparatele de zbor care au evoluat deasupra miilor de spectatori au fost de tip Extra, Zlin, Ikarus, PZL, un planor şi un GA8.
Piloții acestora au efectuat acrobaţii în formaţie și solo. O evoluție aplaudată de public au avut cei din lotul național de acrobație aeriană a Aeroclubului Român, „Hawks of Romania” (Șoimii României). Program piloţilor a cuprins looping-uri, tonouri, zboruri pe spate, zboruri în oglindă. Pe cerul Aradului au mai zburat Vulturii Tricolori, care execută zboruri în formaţie şi The Blue Wings, formaţie de aeronave Ikarus şi planoare acrobate.
De asemenea, paraşutiştii lotului na­ţional lansați de la o înălțime de 1.500 de metri au atras atenția spectatorilor. La finalul mitingului aviatic, spectatorilor li s-a permis să intre pe pistă şi se vadă de aproape aparatele de zbor. Cei prezenți și-au făcut fotografii alături de avioanele care au evoluat la mitingul aviatic, dar și alături de piloți.
Evenimentul aviatic a fost organizat la Aeroportul Internațional Arad, de Aeroclubul României şi Primăria Municipiului Arad.
(Ş.M.)

Recomandările redacției