Apreciata actriţă Maia Morgenstern vine la Teatrul de Vară astăzi, miercuri, 15 iunie, pentru a juca de la ora 20.00 în spectacolul ,,Între ciocan şi nicovală”.

Spectacolul este o adaptare după „Fierarii” şi prezintă povestea unui fierar ungur care descoperă după mult timp că fiul lui este de fapt fiul unui român, rezultat în timpul războiului, când el era pe frontul sovietic. Soţia sa a făcut un copil tot cu un fierar. Şi nici soţia acestuia din urmă n-a rămas mai prejos în absenţa soţului. Şi ea a făcut un copil cu un soldat fierar rus. Revolta pe care o simte unguroaica ajunge la paroxism, astfel că doreşte să se răzbune. Comedia trăznită „Între ciocan şi nicovală”, în regia lui Horaţiu Mălăele, este un Cal Troian ce nu aduce în prim plan doar adulterul – abordat într-o cheie comică, ci şi războiul – cu dramele sale inevitabile, ambele contribuind sistematic la alienarea individului.

Autorul piesei “Între ciocan şi nicovală” este sârbul Milos Nikolici, traducerea îi aparţine lui Simeon Lăzăreanu, scenografia este semnată de Mara Miu şi muzica de George Marcu. Spectacolul este adus la Arad de Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea.

Recomandările redacției