În sala de gimnastică a Bazei Sportive Gloria Arad a avut loc, luni seara, o serbare de sfârşit de an, a doua organizată în sala cea nouă.  În cadrul serbării,  gimnastele mici ale Aradului au prezentat câteva dansuri sportive, iar cele mari, exerciţii demonstrative la bârnă, sol şi paralele. Printre altele au fost prezentate performanţele sportivelor mari care au participat la concursuri şi au câştigat mai multe medalii. Echipa de nouă ani, formată din Daria Goina, Iasmina Cloke şi Patricia Lador, a obţinut locul al treilea la paralele; echipa de zece ani, formată din gimnastele Cristina Vesa, Iana Lupşa şi Daria Berar, a fost şi ea la înălţime, obţinând locul al treilea cu echipa la Campionatul Naţio­nal de Junioare III. Aici o amintim pe sportiva Daria Berar care este campioană naţională la sol şi paralele. O altă sportivă care a obţinut locul al treilea la individual compus, paralele, bârnă şi sol, Iulia Berar, nu a fost prezentă la serbare, deoarece este în pregătire la Oneşti cu lotul National de Junioare.

Cel care a ajutat sportivele mici la executarea exerciţiilor, a fost antrenorul Ciprian Hegyi. „A fost o serbare de sfârşit de an foarte reuşită, este a doua de la inaugurarea sălii de gimnastică şi sperăm să urmeze mult mai multe serbări cu mai mulţi copii de valoare care să reprezinte Clubul CSM Arad în competiţiile naţionale şi internationale. Nu în ultimul rând vreau să îi mulţumesc directorului Vasile Bociort care tot timpul a fost alături de noi şi ne-a sprijinit“, a declarat Hegyi.
La finalul serbării nu a lipsit Moş Crăciun care a împărţit cadouri tuturor gimnastelor.
(D.C.)

Recomandările redacției