albaTeatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad participă şi anul acesta la „Noaptea albă a instituţiilor de cultură”, manifestare mult aşteptată din cadrul Zilelor Aradului.
Aşa cum reiese din comunicatul transmis la redacţie, instituţia teatrală ne invită la o (re)întâlnire cu spectacolul de succes «Căsătoria» de N. V.  Gogol, în regia lui Laurian Oniga. Re­prezentaţia va avea loc marţi, 20 august, de la orele 22 în sala mare.
„«Căsătoria» este un spectacol care se bucură de un succes extraordinar, fiind susţinut de o echipă desăvârşită de actori, o comedie pe care vă invităm să veniţi să o vedeţi, cu mic cu mare! Şi, nu uitaţi, intrarea este liberă!”, ne-a declarat Mihaela Balint, purtător de cuvânt al Teatrului Clasic Ioan Slavici.
Nici cei mici nu sunt neglijaţi în Noaptea albă a instituţiilor de cultură. Astfel, Trupa Marionete a Teatrului Clasic Ioan Slavici va juca cu această ocazie „într-unul dintre cele mai importante spectacole ale sale”, după cum se precizează în comunicatul transmis de reprezentanţii instituţiei. Este vorba despre „Jocuri magice”, în regia lui Titus Jucov. În distribuţie:  Izabela şi Mircea Moş şi Loredana Alexandrescu.
La baza spectacolului se află o poveste originală cu trei personaje foarte pitoreşti – Alunica, Mofturica şi Ursu. Este o pledoarie pentru prietenia sinceră, iar micii spectatori sunt invitaţi să se alăture veveriţei, ursului şi celorlate personaje ale poveştii, în încercarea de a-l convinge pe Mofturică, iepuraşul, să renunţe la singurătate. Scenografia spectacolului este semnată de Nina Zabrodin. Reprezentaţia va avea în aceeaşi zi de marţi, 22 august, de la orele 18, la Sala Marionete din strada Episcopiei nr. 15. Intrarea este liberă.
„Noaptea albă a instituţiilor de cultură” este singura manifestare de peste an care permite accesul la programele culturale mult după ora obişnuită, chiar după miezul nopţii. Este, de asemenea, una dintre ocaziile în care intrarea este gratuită pentru toate categoriile de public, motiv pentru care de-a lungul timpului de multe ori sălile de spectacol s-au dovedit neîncăpătoare.

Recomandările redacției