Sperietură de moarte trasă de o arădeancă, în urma unei glume făcute de mecanicul unui tren

1
338

O glumă mai puţin obişnuită a fost făcută în urmă cu câteva ore, de către mecanicul unui tren. Victima, o arădeancă, povesteşte păţania sa pe Facebook. Deşi încă i se simţea răsuflarea greoaie după sperietura pe care a tras-o din cauza glumei mecanicului, arădeanca a mai găsit puterea să ne povestească şi nouă ce a păţit. Totul s-a petrecut în localitatea Bodrogu-Nou, la câţiva kilometri de Arad.

„Azi dimineață, la trecerea peste calea ferată de lângă casa mea: văd cum se apropie trenul, așa că opresc. Călătorii încep să coboare. Mecanicul îmi face semn să trec. Deschid geamul ca să mă asigur că am înțeles bine mesajul lui. Mă vede indecisă, așa că mai îmi face semn o dată, mai clar ca prima oară să trec prin fața trenului. Mă gândesc că poate are o defecțiune sau altceva și trebuie să stea mai mult în stație, așa că traversez. Când ajung chiar în fața trenului, pornește motorul și șuieră sirena, apoi imediat ce cobor de pe calea ferată pornește pe la spatele meu. Ce băiat glumeț mecanicul! Grozav m-am mai distrat!“, povesteşte arădeanca.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.