Spiritul arădean

0
85

de Teofil Grădinaru

Cu sprijinul Ordinului „Cavalerii Templieri” din Arad, s-a mai pus o cărămidă în modernizarea Maternului. O știre pe care cred că o veți găsi în toate ziarele și pe toate site-urile arădene. Un act de caritate cum puține sunt în Arad, mai ales în acest domeniu sensibil, al Sănătății.
De fapt, ceea ce doresc să subliniez este spiritul de solidaritate care i-a atras pe cei care s-au implicat în acest act civic. Un spirit care se manifestă din ce în ce mai rar și de multe ori mai mult declarativ decât faptic. Sigur, mecenatul este mult schimbat față de acum 200 sau 100 de ani, partea negativă a dezvoltării societății manifestându-se tocmai printr-această formă de egoism, singular și colectiv. Parcă arădenii nu mai „ard” atunci când e vorba de a da o mână de ajutor. Nu generalizez, dar numărul celor indiferenți este consi­derabil mai mare decât al celor care se implică. Asta nu are de-a face cu bogăția, nu neapărat, dar experiența mă îndeamnă să afirm că săracii – cei cu un nivel de trai modest, ca să îndulcesc termenul – sunt mult mai darnici, mai milostivi, decât cei cu dare de mână. Sătulul nu crede flămândului spune un proverb, pe care îl considerăm românesc, dar care se regăsește și în etnologia altor popoare. De aceea, poate, regăsim mult mai mulți altruiști între oamenii cu posibilități materiale mai mici decât în rândul oamenilor bogați. Nu am o statistică, mă bazez doar pe informațiile venite prin viu grai, aici adăugând inclusiv rețelele de socializare, un fel de „gura saitului” (chiar dacă am deformat un pic limba engleză, de dragul foneticii). Dar sunt convins că informațiile sunt în mare măsură reale, fie și prin simplul fapt că bogăția merge mână-n mână cu opulența, implicit cu trâmbițarea ei. Or, actele de mecenat se fac discret. Iar atunci când devin publice, oamenii care le-au generat și dus la bun sfârșit rămân ei în umbră, lăsând doar numele asociaţiei să fie amintit. Exact ca şi în cazul nostru!
Am dat acest exemplu, dar vă asigur că mai sunt şi altele, toate legate, însă, de acelaşi spirit arădean. Un spirit viu, dar mult mai puţin intens decât altădată, fie că vorbim de acum 200 de ani, când s-a construit Spitalul Municipal, acum 100 de ani, construirea Filarmonicii sau acum 15-20 de ani când s-a ridicat Noua Catedrală. În toate cazurile, aportul arădenilor a fost vizi­bil, spiritul civic a fost aproape palpabil. Chiar dacă se aprinde sporadic, doar în
anumite domenii sau cazuri umanitare, acest spirit arădean există. Mocnit, dar
există. Ce putem face ca să fie din nou viu, arzând cu flacără mai mare. Poate că duc puţin discuţia spre politică, dar cred că aici ar fi cheia renaşterii spiritului arădean. Şi când spun politică nu mă gândesc la oamenii politici, care vin şi pleacă, ci la efectele pe care trebuie să le aibă politica asupra societăţii. Un pas esenţial, necesar şi obligatoriu ar fi o descentralizare fiscală prin care să se acorde o mai mare putere financiară administraţiilor locale, înplicit comunităţilor. O astfel de măsură ar duce la reaprinderea acestui spirit pe care îl subliniam, nu numai aici, ci şi în alte comunităţi tradiţionale. Ar reapărea mecenatul pentru că arădenii cu dare de mână ar înţelege că oferă din prisosul lor tot arădenilor, nu altora.  Spunea şeful de secţie al Maternului, eminentul doctor Furău, că să investim doar în ceea ce e al comunităţii arădene, aluzie la faptul că două clădiri din trei unde funcţionează acum Maternul sunt retrocedate.
Extrapolând puţin, doctorul Furău are dreptate, banii arădenilor să se regă­seas­că într-o măsură mai mare în investiţii şi realizări care funcţionează în folosul arădenilor. Atunci, vă asigur, că spiritul arădean va încălzi iar oraşul şi judeţul.
P.S. Un director arădean a fost întrebat, acum ceva timp, de şefii de la Bucureşti: „Dom’le, de ce Aradul este pe ultimul loc la amenzi aplicate?”. „Păi, oficial, pentru că arădenii sunt corecţi, res­pectă legea, într-o proporţie mai mare decât cetăţenii din alte judeţe!”. „Şi neoficial?”. „Neoficial!?! Când din banii res­pectivi se va asfalta măcar o stradă în Arad, atunci da. Până atunci, NU!”. Un răspuns demn de un arădean (culmea, prin adopţie), demn de un om care ţine la comunitatea în care trăieşte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.