Spitalul Judeţean caută un creditor pentru împrumutul de peste 3,7 milioane de lei

0
119

OLYMPUS DIGITAL CAMERAAşa cum anunţau în urmă cu ceva timp, reprezentanţii administraţiei, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă se va împrumuta de maxim 3,76 milioane de lei. Cu banii din credit urmează să fie achiziţionate dotări IT, pentru un sistem informatic.
Reprezentanţii Spitalului Judeţean caută o instituţie financiară de la care să se împrumute în lei, valoarea maximă a creditului în euro fiind de peste 800.000 de euro. Pentru contractarea împrumutului a fost deja demarată procedura de licitaţie. Spitalul îşi va primi însă înapoi banii investiţi din împrumut, întrucât achiziţiile sunt făcute într-un proiect transfrontalier.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad este beneficiar al finanţării nerambursabile în cadrul proiectului HURO/0802/021 „Vindecare fără granițe în regiunea Criș- Mureș, Stabilirea fondului comun de vindecare în județele Arad și Békés în domeniul sănătății”. Proiectul se derulează în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, în parteneriat cu Spitalul Jude­țean Pándy Kálmán Békés. În total, cele două unităţi spitali­ceşti beneficiază în total de 1.968.600 de euro din care, 945.000 de euro revin doar Spitalului Judeţean.
Proiectul urmăreşte dotarea spitalelor cu echipamente IT pentru dezvoltarea unei reţele informatice pe linie de diagnosticare şi tratament. Practic, după achiziţionarea dotărilor va putea fi realizat un sistem informatic, care va asigura spitalelor partenere acces facil la fişele medicale ale pacienţilor, precum și la informațiile necesare în vederea unui consult medical, diagnosticare şi prescriere de tratament, în mod direct, sau la distanță. Cadrele medicale vor putea colabora astfel – spun reprezentanţii spitalului – pentru un act medical mai bun.
Numai că pe acest tip de proiecte, beneficiarul trebuie mai întâi să investească, pentru ca mai apoi să-i fie rambursate fondurile. Spitalul va plăti pentru echipamente din împrumut şi va primi înapoi banii. „Este vorba de o licitaţie pentru servicii de acordare a unui credit în valoare maximă de 800.000 de euro, în cadrul proiectului transfrontalier pentru crearea unei baze comune între judeţele Arad şi Békés. Banii vin înapoi spitalului, fiind necesar pe acest proiect să investim mai întâi. Practic, la final, cheltuiala din partea Spitalului Judeţean va fi minimă, însă vom avea un sistem informatic care va eficientiza activitatea medicală“, a susţinut Adrian Wiener, director medical al Spitalului Judeţean Arad. În proiect vor fi achiziţionate terminale calculatoare, calculatore, imprimate şi WEB servere. Ofertele pentru licitaţie pot fi depuse până pe data de 8 mai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.