cai1Sportivi de la cinci cluburi din vestul ţării şi din Ungaria au participat, sâmbătă, la prima ediţie a galei de hipism Equifest, desfăşurată în Parcul Chinologic din Sub­cetate, în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Aradului.
Organizatorii au precizat că evenimentul, deşi este o premieră, se doreşte a fi un început de tradiţie care să readucă în prim plan un sport care a fost practicat, în trecut, în Arad.
Sabina Ailoaie, preşedinta Asociaţiei cultural educative „Pony-Club” Arad, co-organizator al acestui eveniment a precizat că participanţii au fost de la Pony Club – Arad, Hipic Club Morisena – Cenad, Romsilva Timişoara, Herneacova Timișoara, Agroturism Slătioara- Olt, Equitania LC Szeged, Mezohegyesi Menes SE, Prosper Lk Bekescsaba, Kentaur LovasEgylet Szeged.
Sportivii au executat o paradă şi o prezentare a echipajelor participante, după care au urmat demonstraţii acrobatice de călărie şi sărituri peste obstacole.
Spectatorii au mai putut să vadă un cal din rasa Andaluz, calul preferat de regii Spaniei, pe nume Falcon, care a fost încălecat de Miroslav Jivanov. Acesta a mărturisit că a venit călare din Cartierul Gai, de unde locuieşte până în Parcul Chinologic pentru ca să fie văzut de cât mai mulţi arădeni.
„Calul este din rasa Andaluză pur sânge şi valorează 25.000 de euro. Contează foarte mult, pe lângă aspectul său şi crescătoria din care provine”, a explicat Miroslav Jivanov. Acesta a executat o demonstraţie de acrobaţie călare. Totodată, Tiberiu Corches a prezentat un altfel de program de dresaj, tot cu cal Andaluz – Islenio.
Ultima probă din cadrul acestui eveniment a fost „Ride&Drive“ – probă distractivă care a îmbinat călăria cu mersul pe bicicletă și alergarea. Sportivii din România şi Ungaria au avut de parcurs, la proba de sărituri peste obstacole un traseu de 470 de metri, în maxim 105 secunde, sărituri peste obstacole de 100 cm şi sărituri peste obstacole de 90 cm.
„Acest eveniment a fost gândit la Mezőhegyes, împreună cu oficialităţile din acest oraş, care cumpără apă de la Arad şi ne dorim să înviem o tradiţie în oraş pentru că echitaţia a fost un sport practicat în Arad”, a precizat Sabina Ailoaie.
În cadrul galei de hipism Equifest a avut loc şi o paradă a câinilor campioni ai crescătorilor care fac parte din Asociaţia Chinologică România, Filiala Arad, care, timp de o oră, au defilat pe ring şi au fost prezentaţi spectatorilor.
Printre participanţi au fost şi Florin Orga din Pecica, deţinătorul canisei de Lunca Mureşului” pentru rasa rasa ciobănesc de Bucovina. Canisa de Lunca Mureşului  se compune din Firel de Bârnova, Crai de casă bucovineană, Cyndi of buffalo, Alba de Valea Rece, Anya Lunca Mureşului şi Alma Lunca Mureşului.  Acesta a prezentat în ring câinii Amir şiCyndi, câştigători a numeroase premii la diferite concursuri naţionale.
La sfârşitul paradei, participanţii au primit cupe inscripţionate cu Zilele Aradului.
(Ş.M.)

Recomandările redacției