Sportul rămâne mereu captivant: un cvintet a adus Aradului un nou titlu național la tenis de masă

0
130

meszarTenisul de masă s-a numărat întotdeauna printre sporturile preferate de arădeni. Iar performanță a fost mereu, de la marile nume ale trecutului – Emil Prokopetz, Magdalena Leszay, Liana Mihuț, Marius Demian și atâtea alte figuri importane – la cele remarcabile ale prezentului, cu Dana Dodean port-stindard sau noua speranță, Bernadett Balint, alături de noul val. Și marele nostru Iosif Petschovsky s-a numărat printre campionii Aradului la tenis de masă. Despre un moment dedicat tenisului de masă la nivel de amatori am discutat cu Răzvan Meszar (foto, centru). Afirmat ca reprezentant al Poliției arădene în întrecerile cu mingea de celuloid, Răzvan Meszar relatează istoria unei performanțe cu caracter național: în 2013, Aradul a câștigat titlul în întrecerea națională a amatorilor!
– Aveți un istoric bogat în competițiile de tenis de masă. Ați fost și legitimat?
– N-am fost legitimat, în schimb colegul meu Bogdan Roman, fiul regreta­tului Eugen Roman, fostul președinte al Clubului Sportiv Municipal Arad, în perioada 1990-2007, a jucat pentru CSM în Divizia A. Având o experiență în această disciplină sportivă, împreună am închegat o echipă cu care participăm în campionatul național al amatorilor. În 2013, împreună cu el și încă trei foști sportivi de performanță, am reușit să aducem titlul național la Arad.
– Să-i cunoaștem și pe ceilalți trei colegi de echipă.
– Gabor Farkas e profesor de educație fizică de la Târgu Mureș, fost jucător de tenis de masă. Iulian Roman, de la Brașov, în 2012 a fost numărul 1 la amatori, iar anul trecut s-a clasat pe locul 2. Și, nu în ultimul rând, Silviu Garduli, de loc din Cluj, fost campion național de copii, fost component al loturilor naționale de copii, cadeți, juniori, format de antrenorul Filipaș de la Centrul Olimpic de la Bistrița.
– Care e istoria titlului?
– Am câștigat faza zonală, iar turneul final s-a desfășurat la Brașov. Ne-am ca­lificat în finală, unde am luptat cu un club sportiv din Brăila și unul din București, cu sportivi activi în Divizia B, proaspăt promovați în A, mulți cu șanse de a ajunge pe trepte înalte ale tenisului de masă. Dar ne-am impus în fața lor și iată că Aradul e în posesia titlului național la open.
– Cum e structurată întrecerea?
– Acest campionat al amatorilor are două secțiuni – amatori și open. La open participă jucători care au făcut performanță, iar amatorii au un nivel mediu. Iar noi ne putem lăuda că în 2013 am adus la Arad 220 de sportivi din toată țara, cu ocazia Cupei României la amatori, concurs desfășurat sub titluatura „Memorialul Eugen Roman”. S-a jucat la Sala Sporturilor din Arad, am avut parte și de prezența Ministrului Nicolae Bănicioiu. Ne-a onorat prezența sa, fiind prima la care apare un ministru al sporturilor.
– Ce urmează?
– Pentru 2014 avem obiectiv tot locul 1 la campionatul național pe echipe. Sperăm ca în Arad să organizăm tot mai multe competiții, aici există o tradiție îndelungată în ceea ce privește performanța în tenisul de masă. Ne dorim să atragem cât mai mulți participanți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.