Statele Unite vor trimite un contingent pentru operaţiuni speciale care va efectua misiuni în Irak şi Siria împotriva reţelei teroriste sunnite Stat Islamic, anunţă secretarul american al Apărării, Ashton Carter, potrivit Mediafax.

„În coordonare totală cu Guvernul Irakului, vom mobiliza un contingent de reacţie rapidă pentru misiuni speciale care să ofere asistenţă serviciilor de securitate irakiene şi miliţiilor kurde”, a declarat Carter.

Unitatea specială va efectua misiuni militare punctuale, inclusiv pentru eliberarea ostaticilor şi pentru capturarea liderilor reţelei teroriste sunnite Stat Islamic.

Unitatea va putea efectua operaţiuni unilaterale şi în Siria, a precizat şeful Pentagonului, evidenţiind că nu va exista nicio colaborare cu regimul Bashar al-Assad, aflat la putere la Damasc şi vizat de atacuri ale insurgenţilor şi ale grupurilor teroriste.

Recomandările redacției