Pentru a evita alte probleme în viitor, stația de transformare Teba din Arad a fost modernizată, cu ajutorul unei investiții de aproape 10 milioane de lei. Această investiție a fost suportată de E-Distribuție Banat, pentru a fi de folos a circa 16.500 de clienți.

„Astfel, stația de transformare de înaltă/medie tensiune 110/20 kV va asigura servicii îmbunătățite consumatorilor casnici dar și celor industriali din zona centrală a Municipiului Arad, printre care se numără stația de epurare a apelor uzate, aeroportul Arad, Spitalul Județean, centrul de dirijare a zborurilor. În total, stația de transformare Teba deservește aproape 16,500 clienți de joasă tensiune (majoritatea casnici) și 16 consumatori mari, alimentați din rețeaua de medie tensiune”, precizează biroul de presă Enel România.

Pentru a avea performanțe tehnice mai bune, s-au dispus modificări de modernizare la nivelul aparatajului și al echipamentelor de circuite secundare aferente, ceea ce ar trebui să nu le mai facă probleme producătorilor, cât și, mai ales, cetățenilor.

Zona industrială din Arad va avea de câștigat de pe urma acestei modernizări prin instalarea unui nou transformator de putere de 25 MVA, capacitatea stației ajungând la 50 MVA.

Lucrările menţionate sunt parte a unui program mai amplu de investiții realizat de companiile de distribuție ale Enel în România, care dorește asigurarea unui serviciu adecvat pentru consumatorii finali, posibilitatea de control la distanță și îmbunătățirea calității și securității rețelei, respectând în același timp standardele companiei în ceea ce priveşte mediul.

Recomandările redacției