M-am bucurat foarte tare, fără să fiu un fan al Antenei3, atunci când mandatele poate celui mai slab preşedinte din istoria României au luat sfârşit. Deşi l-am votat în ambele cazuri, plecarea lui Băsescu din fruntea ţării a fost o eliberare şi speram ca în sfârşit ţara asta să aibă un conducător pe măsură. Acesta este motivul pentru care am pus ştampila, cu două mâini, pe Iohannis. Vedeam în el un fel de copie a lui Carol I, simţeam că într-un fel România devine monarhie, cu un conducător a cărui imagine putea să o egaleze pe cea a unui rege. L-am admirat atât de mult şi am crezut în el, încât până şi evidenta problemă a vorbirii, a neputinţei de exprimare, am privit-o ca pe o calitate. Am pus-o pe seama seriozităţii excesive, a unui om bine gândit care îşi măsoară extrem de bine cuvintele şi de abia apoi dă drumul gurii. Lucru total invers la predecesorul său.
Neimplicarea sa în multe aspecte ale societăţii, unde cred că ar fi trebuit totuşi să emită un punct de vedere, mi s-a părut totuşi o greşeală. Iohannis a ieşit însă şi a explicat că nu vrea să îl copieze pe Băsescu şi că vrea să fie un alt fel de preşedinte, aşa cum ar trebui.
Una peste alta, am avut doi preşedinţi: unul vorbăreţ, băgăcios, necioplit, mincinos, ranchiunos, şmecher şi altul la cealaltă extremă, tăcut şi neimplicat.
În ceea ce îl priveşte însă pe actualul preşedinte, recunosc că acel entuziasm cu care îl priveam înainte începe să pălească tot mai mult. Tot aştept să văd că am un preşedinte, însă acesta stă mai mult ascuns. Îmi dă senzaţia unui şef de stat obosit, lipsit de viziune şi de cheful de a conduce o ţară. Iohannis parcă şi-a dorit să ajungă preşedinte pentru a se odihni după cele trei sau patru mandate de primar ale Sibiului.
La sfârşitul săptămânii trecute România creştină a avut una dintre cele mai importante sărbători: Adormirea Maicii Domnului. Cinstirea Celei căreia însuşi Eminescu o considera „Maica neamului românesc“ şi căreia i-a dedicat o serie de rugăciuni, una mai frumoasă decât alta. Cum Maica Domnului a fost aleasă patronul spiritual al marinei române, sărbătoarea era cu atât mai importantă, iar prezenţa conducerii ţării la un asemenea eveniment era obligatorie.
Iohannis se afla însă într-un … binemeritat concediu şi nu a sinchisit să şi-l strice onorând o asemenea sărbătoare, deşi preşedinţia unui stat nu este o muncă de opt ore pe zi, iar când le termini te duci acasă să te culci. Preşedinte eşti 24 de ore din 24. Ca să nu mai spun că nu înţeleg după ce şi-a mai luat Iohannis un concediu oficial. Vacanţa se ia, de regulă, după o lungă perioadă de muncă, ori Iohannis lasă impresia că se află într-un lung concediu în staţiunea Cotroceni.
Înţeleg că nu poţi face mare lucru din poziţia de şef al statului. Bun. Atunci fă măcar gesturi. Chiar dacă a transmis nişte bileţele de Ziua Marinei, consider că gestul de a nu fi prezent la eveniment a fost unul total neinspirat din partea preşedintelui Iohannis, un gest de sfidare şi nepăsare.
