Statul învins de samsari

0
587
  • Constructorii cartierelor Via Carmina şi Europa se bat cap în cap
  • Nişte avize misterioase ar putea fi sursa scandalului.
  • Amânare, dulce amânare.
  • Locuitorii continuă să sufere.

După ce în luna august s-a stabilit ca o lună mai târziu constructorii celor două cartiere din Vladimirescu, Via Carmina și Europa, să vină cu o soluția fiabilă pentru rezolvarea problemei căilor de acces către aceste cartiere, iată că termenul a ajuns la limită și situația tot nu s-a rezolvat. Un lucru ar fi bine de menționat, și anume că în ciuda faptului că Prefectura Arad a convocat o conferință de presă pentru acea întâlnire din august, cu doar câteva minute înainte de începerea ședinței accesul presei în sală a fost refuzat pe motiv de „lipsă de spațiu”. Astfel, presa a trebuit să facă cale întoarsă, iar ulterior Prefectura a ieșit în față cu un comunicat de la ședință la care numai ei știu ce s-a întâmplat și cum s-au înțeles. Mai mult, din sursele noastre, se pare că ședința din luna august a venit ca urmare a unor intervenții venite din partea reprezentanților cartierului Europa, intervenții de natură politică, lucru care ne dă de gândit… Cert e că toată povestea aceasta arată puțin dubios…
Ieri, conform termenului stabilit la o întâlnire cu ușile închise,
s-au întâlnit cei doi constructori, directorul general regional al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, Cristian Ispravnic, primarul comunei Vladimirescu, Ioan Crișan și Prefectul Județului Aradului, Florentina Horgea.
Unde e soluția?
Cei doi constructori au avut o lună la dispoziție, timp suficient pentru a găsi o soluție tehnică unanim acceptată de constructori pentru soluționarea cât mai urgentă a accesului din/ în direcția DN 7 spre/ dinspre cele două cartiere și, în egală măsură, pentru adoptarea unor variante optime care să le confere siguranță atât participanților la trafic, cât și locuitorilor din cele două zone rezidențiale. Dar uite că o lună de zile nu e de ajuns. Cei doi nu numai că nu au găsit o soluție unanim acceptată, dar nu au găsit nici o soluție de fel, deși, conform Prefecturii Arad: „au avut mai multe întâlniri comune cu reprezentanții Primăriei Vladimirescu”. Pe lângă asta, se pare că în cadrul ședinței de o oră, cei doi reprezentanți s-au purtat ca la ușa cortului, aducându-și acuze unul altuia. Din sursele avute, se pare că reprezentantul cartierului Europa nu a venit cu absolut nici o soluție, pe când reprezentantul cartierului Via Carmina a venit cu soluția unei intersecții în T, lucru pe care l-a declarat și primarul comunei Vladimirescu cu doar câteva zile în urmă.
Dulce amânare
După ce au schimbat replici între ei, încât Prefectul Horgea a fost nevoită să intervină între ei ca între doi samsari imobiliari, s-a stabilit, normal, amânarea solu­ționării. Drept urmare, pe data de 25 septembrie va avea loc o nouă întâlnire între părțile implicate, dată până la care dezvoltatorii vor prezenta fie o soluție comună, fie una separată, pentru deblocarea situației existente în teren.
Avize misterioase
Un lucru pe care pe noi ne intrigă este de ce nu s-au făcut aceste căi de acces de la început și așa scăpam de acest circ. Cu un răspuns pentru această dilemă vine într-un mod indirect, dar cât se poate de clar, directorul DRDP Timișoara care a adus în discuție niște avize ce datează încă din 2007, avize ce s-au eliberat cu condiția ca accesul către cartiere să se realizeze ulterior, lucru ce nu s-a mai întâmplat.
Dar totuși, de ce nu s-au construit căile de acces de la început? Cum de ședința din luna august, ce trebuia să fie publică, s-a ținut departe de ochii presei? Cum de cei doi constructori nu se înțeleg chiar deloc? Un lucru e cert: constructorii ar trebui să se gândescă și la locuitorii acestor două cartiere, care au numai de suferit, ca să nu mai spunem de viitorii clienți. Vă reamintim că accesul pentru cele două cartiere se face de pe un singur sens. Astfel, la Via Carmina poți intra doar dacă vii dinspre Arad, iar dacă vrei să mergi la Europa, nu vei putea decât dacă mergi până în Vladimirescu, ca să întorci pe vreo stradă.
Intervenția polițiștilor
În urma ședinței s-a stabilit ca Inspectoratului de Poliție Județean Arad să i se solicite, printr-o adresă, prezența constantă în zonă a unor echipaje de poliție rutieră, pentru dirijarea traficului în special în orele de vârf.
Rămâne de văzut cum și când cei doi constructori vor lăsa orgoliile de-o parte și vor putea coopera cu scopul soluționării acestei probleme care dă atâtea de furcă atâtor oameni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.